Revizuirea Constituţiei. Tudorel Toader: "Să dispară adoptarea tacită"
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Tudorel Toader a declarat că la revizuirea Constituţiei vrea să dispară procedura adoptării tacite.

Tudorel Toader a subliniat că, potrivit Constituţiei, un act normativ trebuie adoptat prin ambele camere ale Parlamentului, principiul bicameralismului fiind respectat doar dacă în fiecare cameră se discută acelaşi obiect de reglementare al actului normativ. Ministrul Justiţiei a declarat, în context, marţi, la Constanţa, că se impune ca, la revizuirea Constituţiei, să fie eliminată prevederea privind adoptarea tacită a unui act legislativ în Parlament.

El a argumentat printr-o speţă reală, arătând că, dacă "într-o cameră se discută despre cadastru şi în cealaltă despre topografie, încălcându-se bicameralismul", legea adoptată a fost declarată neconstituţională.

"Noi avem, potrivit Constituţiei, un sistem bicameral, în procesul legislativ. Uneori, după natura sau importanţa actului legislativ, Camera Deputaţilor este primă cameră şi Senatul, decizional, alteori invers. (...) Tot Constituţia permite ca, dacă prima cameră nu dezbate o lege într-un anumit termen, atunci legea se duce la camera decizională. Sunt multe acte normative ce trec nediscutate în primă cameră şi sunt dezbătute şi adoptate în camera decizională. Părerea mea este ca, la revizuirea Constituţiei, să dispară procedura adoptării tacite, căci în cazul acesta proclamăm constituţional bicameralismul, dar adoptăm legea, practic, doar în camera decizională", a declarat Toader.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel