Data publicării:
Revistă, primul număr pe 2017. Cum e descrisă de Dan Ciachir
Scriitorul, memorialistul și publicistul Dan Ciachir, într-o declaraţie pentru DC News , a vorbit despre primul număr pe 2017 al publicaţiei bianuale de teologie şi spiritualitate ortodoxă „Martyria”.
Revista, editată de Arhiepiscopia Râmnicului, „se deschide cu o meditaţie a ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Mărturisirea şi pocăinţa – coordonate ale lucrării Cuvântului lui Dumnezeu în inima omului, urmată de un studiu de duhovnicie practică, foarte folositor credincioşilor, Triodul în spiritualitatea ortodoxă, semnat de cunoscutul profesor teolog Nicolae D. Necula, trecut nu de mult la cele veşnice. În acelaşi plan al vieţii creştine concrete se aşază şi convorbirea – tradusă într-o impecabilă limbă română – cu Arhim. Elisei, stareţul marii mânăstiri athonite Simonopetra", spune Dan Ciachir.
Bogdan Tătaru-Cazaban publică studiul Un suflet în două trupuri (Despre prietenia creştină în Antichitatea târzie), Dan Ciachir evocarea O cruce cu smaralde, Ion Costin Manoliu piesa într-un act Şapte zile în pustia Sfântului Munte, iar părintele Ioan Pintea versuri. Acest al treilea număr al revistei „Martyria", ca şi acelea care l-au precedat, este de o aleasă eleganţă grafică, ilustrat cu cruci sculptate de plasticianul Laurenţiu Pietraru din Horezu, explică Dan Ciachir.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News