Data publicării:

REVISAL, modificat din temelii. Violeta Alexandru: Cine nu are ceva de ascuns, nu are de ce să se teamă

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă modificarea programului REVISAL. 

"Tot ce înseamnă salariu, indemnizație, de fapt toți cei plătiți din bani publici, trebuie să fie, alături de angajații din sistemul privat, într-un singur registru electronic. Propun REFORMA, o variantă completă a evidenței angajaților/a celor care lucrează în România, inclusiv a persoanelor plătite din bani publici. Dezvoltăm Revisal.

Registrul va include salariații din cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, din cadrul regiilor autonome și a societăților naționale, companiilor naționale și a societăților comerciale cu capital social deținut integral sau majoritar de stat. Am inclus, totuși, câteva excepții: cei care lucrează în cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională; aici evidența personalului se ține prin registre proprii", anunţă Violeta Alexandru.

Violeta Alexandru: Orice modificare de contract (orice tip ar fi) trebuie evidențiată într-un unic registru

"Am avut multe discuții pe această temă de la momentul în care am luat decizia transformării actualului Revisal. Ba că nu se poate (din zeci de motive), ba că există la ANFP niște evidențe (exclusiv ale funcționarilor și strict în scop de urmărire a carierei acestora, lucru care trebuie făcut), ba că există la Ministerul Finanțelor alte evidențe. Orice modificare de contract (orice tip ar fi) trebuie evidențiată într-un unic registru pentru a putea avea o imagine completă, în timp real, asupra tuturor evoluțiilor/modificărilor în piața muncii. Bănuiesc că nu va avea nimeni nimic împotriva transparenței. Cine nu are ceva de ascuns, nu are de ce să se teamă", transmite ministrul Muncii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel