Revelionul în Parcul Titan. STB, despre ultimele curse ale liniilor 311 și 330
„Revelionul 2024 - Reverie de iarnă‟, organizat de Primăria Sectorului 3 ȋn parcul Titan ȋn perioada 31.12.2023 ora 23:00 - 01.01.2024, ora 01:00, deviază ultimele curse ale liniilor 311 și 330.
Întrucât în această perioadă va fi restricționat traficul rutier (cu excepţia tramvaielor), pe Str. Liviu Rebreanu, tronsonul cuprins între Str. Câmpia Libertății și Bd. Nicolae Grigorescu, la ultima semicursă din ziua de 31.12.2023, autobuzele liniilor 311 şi 330 vor circula la dispoziţia Brigăzii Rutiere pe trasee modificate astfel:
Linia 311 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Piața Rosetti” și intersecția Str. Baba Novac/ Str. Câmpia Libertății, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri pe Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuși, Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Postăvarului, Bd. 1 Decembrie 1918, până la terminalul „Faur‟.
Linia 330 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Băneasa” și intersecția Str. Baba Novac/ Str. Câmpia Libertății, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri pe Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuși, Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Liviu Rebreanu, Str. Brățării, Drumul Gura Făgetului, până la capătul de linie „Parc Teilor‟.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News