Revelion 2022. Papa Francisc și-a anulat tradiţionala sa vizită de Anul Nou la ieslea amenajată în piaţa Sfântul Petru
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Papa Francisc şi-a anulat tradiţionala sa vizită de Anul Nou la ieslea amenajată în piaţa Sfântul Petru, unde urma să se întâlnească cu credincioşii, din cauza riscurilor legate de contaminarea cu noul coronavirus, a anunţat joi Vaticanul, transmite AFP.

Suveranul Pontif este întâmpinat în mod normal de credincioşi când vizitează ieslea naşterii Domnului, pe 31 decembrie, după ce susţine vecernia de sfârşit de an şi cântă rugăciunea Te Deum.

Vaticanul a anunţat însă că acest eveniment nu va mai avea loc, pentru a evita adunările şi riscul de contaminare cu noul coronavirus. Papa Francisc, 85 de ani, a susţinut miercuri audienţa generală săptămânală, ca de obicei, în imensa sală Paul al VI-lea de la Vatican, cu purtarea măştilor sanitare şi respectarea distanţării sociale, scrie AFP, conform Agerpres.

Papa Francisc, îndemn de Crăciun: Amintiți-vă de cei nevoiași

Cei indiferenți față de săraci îl ofensează pe Dumnezeu, a spus la slujba de Crăciun Papa Francisc, care i-a îndemnat pe toți să "privească dincolo de toate luminile și decorațiunile" și să-și amintească de cei mai nevoiași, relatează Reuters, potrivit Mediafax. 

În cel de-al nouălea Crăciun al pontificatului său, Papa Francisc a celebrat o slujbă solemnă în Bazilica Sfântul Petru pentru aproximativ 2.000 de persoane, participarea fiind limitată de COVID-19 la aproximativ o cincime din dimensiunea din anii de dinaintea pandemiei.

Cu câteva minute înainte de începerea slujbei din Ajunul Crăciunului, Italia a raportat al doilea record zilnic succesiv de cazuri de COVID-19, numărul noilor infecții ajungând la 50.599.

Francisc, îmbrăcat în veșminte albe, și-a țesut predica în jurul temei că Iisus s-a născut fără nimic

"Frați și surori, stând în fața ieslei, contemplăm ceea ce este central, dincolo de toate luminile și decorațiile, care sunt frumoase. Contemplăm copilul", a spus el la slujba la care au participat peste 200 de cardinali, episcopi și preoți. Toți, în afară de papa, purtau măști. Papa Francisc: Să nu pierdem din vedere Cerul

Francisc, care a împlinit 85 de ani săptămâna trecută, a spus că pruncul Iisus născut în sărăcie ar trebui să le amintească oamenilor că a-i servi pe ceilalți este mai important decât să caute statutul sau vizibilitatea socială sau să petreacă o viață întreagă în căutarea succesului. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel