Reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe din OCEMN, vineri, la Bucureşti
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Cea de-a 33-a reuniune a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) va avea loc vineri, la Bucureşti, România deţinând preşedinţia în exerciţiu a OCEMN.

Lucrările vor fi conduse de ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu. 'Ministrul român va prezenta un bilanţ al celor 6 luni în care România a deţinut Preşedinţia-în-Exerciţiu (PiE) la OCEMN, cel de-al cincilea mandat naţional din istoria OCEMN. Conform priorităţilor PiE române, asumate la debutul mandatului, ministrul Lazăr Comănescu va evidenţia progresele înregistrate pe linia consolidării cooperării economice în regiunea Mării Negre', se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Potrivit sursei citate, cu această ocazie, Comănescu va preda mandatul de preşedinţie în exerciţiu reprezentantului Federaţiei Ruse, ţară care urmează să deţină şefia organizaţiei în primul semestru al anului 2016.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel