Reuniune a Comitetului Interministerial pentru organizarea EURO 2020, la Tulcea
Reprezentanţii ministerelor şi a celorlalte instituţii implicate au prezentat vineri, la Tulcea, cu ocazia unei noi reuniuni a Comitetului Interministerial pentru organizarea EURO 2020, noutăţile şi stadiul la care se află cu lucrările şi pregătirile pentru acest proiect, informează Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) pe pagina sa de Facebook.
Conform sursei, în şedinţa prezidată de ministrul tineretului şi sportului Bogdan Matei şi de consilierul onorific al Premierului, Gică Popescu, s-a discutat despre rezultatele campaniei de promovare a vânzării biletelor pentru EURO 2020, despre situaţia căilor de acces spre Otopeni, stadiul construcţiei stadioanelor şi multe alte teme. După reuniune, ministrul Matei, însoţit de directorul general Daniel Jianu, a vizitat şi câteva zone cu potenţial interes turistic pentru suporterii care vor veni la EURO.
Au trecut aproape 5 ani de când UEFA ne-a încredinţat onoarea de a găzdui partide ale Campionatului European de fotbal din 2020. Trebuie să le demonstrăm celor de la UEFA că obligaţiile pe care ni le-am asumat în caietul de sarcini cu mulţi ani în urmă sunt îndeplinite şi sunt convins că vom reuşi. Astăzi vom continua să facem o radiografie corectă a stadiului la care suntem cu toate proiectele.
Aflându-ne în judeţul Tulcea, în acest weekend vom vizita mai multe locuri interesante, cu potenţial turistic pentru suporterii care ne vor vizita ţara anul viitor şi aş dori să mulţumesc gazdelor noastre de la Consiliul Judeţean Tulcea pentru cum ne-au primit şi ne-au sprijinit la organizarea acestei reuniuni, a spus ministrul Bogdan Matei. EURO 2020 se va disputa între 12 iunie şi 12 iulie, în 12 ţări, cu participarea a 24 de echipe. Vor fi 51 de meciuri, patru dintre acestea (trei din faza grupelor, unul din optimi) pe Arena Naţională din Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News