Data publicării:

Rețetă de conopidă la cuptor cu sos de condimente. Surprinde-i pe TOȚI!

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Chef Nicolai Tand i-a surprins pe matinalii de la „Neatza cu Răzvan și Dani” cu o rețetă de conopidă la cuptor cu sos de condimente.

Cu puține ingrediente și într-un timp relativ scurt, Chef Nicolai Tand a preparat în cadrul matinalului „Neatza cu Răzvan și Dani” o delicioasă rețetă de conopidă la cuptor cu sos de condimente.

Ingrediente 

1 conopidă medie
apă
sare
zeamă de lămâie
unt

Pentru sosul de condimente:

tahini
ulei de susan
ulei de floarea soarelui
zeamă de lămâie
sos de soia
sare, piper

Mod de preparare 

Mai întâi, se pune un vas cu apă și sare la fiert în care se picură și puțină zeamă de lămâie. Nu se lasă conopida la fiert decât câteva minute, doar atât cât să se pătrundă ușor, pentru că procesul termic va continua și la cuptor.

Se scurge conopida din apă, se lasă să se tempereze ușor, apoi se pune într-o tavă, înfășurată la bază în hârtie de copt. Se presară cu sare și piper și se dă la cuptor pentru 15 minute, la temperatură medie. Spre final de coacere, se pune deasupra conopidei un cub de unt.

Între timp, se prepară, după gust, un sos de condimente prin amestecarea la rece a ingredientelor din listă: pastă de susan (tahini), ulei de susan, ulei de floarea soarelui, zeamă de lămâie, sos de soia, sare și piper. Ingredientele se combină după gustul fiecăruia, amestecând câte puțin din fiecare, până se ajunge la gustul care ne place. Va rezulta un sos mai fluid care se va turna deasupra conopidei, după ce aceasta va fi scoasă din cuptor, notează a1.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel