Data actualizării:
Data publicării:

Rețeta cu pește pe care trebuie să o încerci în Postul Paștelui

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Rețeta cu pește pe care trebuie să o încerci în Postul Paștelui / Foto: Pixabay, de heberhard
Rețeta cu pește pe care trebuie să o încerci în Postul Paștelui / Foto: Pixabay, de heberhard

Postul Paștelui este unul de lungă durată și cei care îl țin trebuie să țină cont de multe restricții culinare. 

Alegeri prezidentiale 2024

Postul Paștelui are doar două dezlegări la pește, așadar iată o rețetă pe care ar trebui să o încercați în aceste zile. Aportul de substanțe nutritive pe care îl aduce carnea de pește este foarte important în post, o perioadă în care consumul caloric este redus pentru cei care decid să postească, scrie Ziarul de Iași.

De ce ingrediente aveți nevoie pentru supa de pește

500 de grame de crap sau cod, o ceapă albă, un morcov, doi cartofi, un păstârnac, două linguri de ulei, sare, cinci, șase boabe de piper, pătrunjel proaspăt pe care îl putem folosi pentru decor, lămâie.

Mod de preparare supă de pește 

Spălați și curățați toate legumele, apoi le tăiați bucățele, iar ulterior le puneți la călit în  ulei. Presărați puțină sare, sotați-le timp de aproximativ cinci minute, apoi turnați doi litri de apă și lăsați-le la fiert timp de 15 minute, după ce apa a dat în clocot. Spălați peștele, porționați-l, apoi adăugați-l în supă, condimentați cu sare și piper, apoi mai fierbeți conținutul între șapte și zece minute. Se recomandă ca servirea ei să se facă cât preparatul este încă cald. Supa poate fi decorată cu pătrunjel și consumată împreună cu o felie de lămâie, în funcție de preferințele fiecăruia.

Buna Vestire 2022. Atenție! Dezlegarea la pește nu este pentru toți credincioșii

Buna Vestire este una dintre cele mai mari sărbători din calendarul creștin ortodox. În fiecare an, această sărbătoare pică pe 25 martie, în Postul Paștelui.

Dezlegarea la pește nu este pentru toți credincioșii, ci doar pentru cei care au ținut post. Părintele profesor George Istodor a spus la DC News că dezlegarea la pește se referă doar la cei care s-au ostenit cu postul: „Cel mai aspru post din an este Postul Sfintelor Paști. Sunt doar două dezlegări la pește în cele șapte săptămâni de post: de Buna Vestire și de Florii. Eu fac mereu precizarea nu pentru credincioșii care vin mereu la biserică, ci pentru cei care vin rar: dezlegarea la pește este pentru oamenii care au ținut post. Dezlegarea la pește sau la anumite produse alimentare este exclusiv pentru cei care țin post, adică pentru cei care respectă rânduiala bisericii.”

Zilele de post cu dezlegare la peşte nu sunt nicidecum zile de încălcare a postului, ci zile de post cu mângâiere, în care postirea ca jertfă ascetică se combină cu bucuria prezenţei Mântuitorului în mijlocul credincioşilor. Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel