Data publicării:

Restricţii de trafic în nordul Capitalei, sâmbătă

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
sursa: politiaromana.ro
sursa: politiaromana.ro

Restricţii de trafic în zona parcului Herăstrău din Bucureşti, sâmbătă.

Restricţii de trafic în zona parcului Herăstrău din Bucureşti sâmbătă, între orele 09.30 - 10.30, atunci când va avea loc evenimentul sportiv RACE FOR THE CURE ROMANIA.

Evenimentul se va desfăşura pe următorul traseu:

— Parcul Regele Mihai I, intrarea Charles de Gaulle — Aleea Cariatidelor — Bd. Constantin Prezan (restricționare banda I de circulație) — Arcul de Triumf — Șos. Kiseleff (restricționare banda I de circulației între Arcul de Triumf și Piața Presei Libere) — intrare în parc pe Aleea din Rondul de la Piața Presei Libere — spre coloana Monument — aleile parcului, pe lângă Lacul Regelui Mihai I, trecând prin Insula Trandafirilor, pe lângă Teatrul de Vară — Roaba de Cultură, ieșind pe breteaua și trotuarul adiacente parcului, pe Bd. Aviatorilor (fără restricționare trafic rutier) — finish în zona Fântânii Modura.

Străzile blocate şi rutele alternative

Pentru buna desfășurare a evenimentului, între orele 07.00-15.00, se va restricționa accesul auto pe breteaua adiacentă Parcului Regele Mihai I, perimetrul cuprins între Piața Beijing (intrare Pescăruși) și Piața Charles de Gaulle, iar între orele 06.00 — 21.00, se va închide breteaua din fața statuii Charles de Gaulle de la intrarea în Parcul Regele Mihai I.

Rute alternative:

— Arcul de Triumf — Bd. Mareșal Alexandru Averescu — Bd. Ion Mihalache — Str. Buzești;

— Bd. Ion Mihalache — Bd. Banul Manta — Șos. Nicolae Titulescu — Piața Victoriei — Bd. Iancu de Hunedoara — Șos. Ștefan cel Mare;

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să evite deplasarea în zonă în această perioadă și să respecte semnalele agenților de poliție rutieră.

Pietonii sunt rugați să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric și să nu se deplaseze ori să staționeze pe partea carosabilă.

Vezi şi:Exproprieri pentru lărgirea Centurii Capitalei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel