Data actualizării:
Data publicării:

Restricţii de sărbători? Augustin Zegrean: Constituţia, SUSPENDATĂ! Ori STARE de URGENȚĂ, ori libertate totală

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Augustin Zegrean
Augustin Zegrean

Augustin Zegrean, fost preşedinte al Curţii Constituţionale a României, a tras un semnal de alarmă cu privire la eventuale măsuri restrictive pe care Guvernul ar vrea să le impună de sărbători. 

Deşi atât premierul Ludovic Orban cât şi preşedintele Klaus Iohannis au anunţat că de sărbători românilor nu le va fi permis să se adune în grupuri mari, ci mai degrabă li se va spune să stea acasă, iar poliţia va fi trimisă să facă controale, acest lucru pare să nu fie posibil fără declararea stării de urgenţă. Iar acest lucru este, momentan, respins total de preşedintele Iohannis. 

"Restrângerea drepturilor se poate face doar prin lege, nu prin hotărâre de Guvern. S-a demonstrat asta. Eu am tot spus asta jumătate de an şi până la urmă CCR a decis la fel. Dar văd că la noi se poate orice, nu mai contează. Constituţia e suspendată de ceva timp! 

Eu aş vrea să le amintesc că statul are obligaţia să asigure sănătatea populaţiei. Faptul că vor să facă alegeri şi nu îi interesează sănătatea populaţiei nu e un lucru bun. Sigur, şi dreptul la vot este fundamental, dar trebuie luate în ordine. Deci ori stare de urgenţă, ceea ce înseamnă că iei măsuri prin lege, ea fiind aprobată de Parlament, ori libertate totală. 

Starea de alertă este o invenţie, nu ştiu a cui. Nu există în Constituţie, nu are nicio valoare. În baza stării de alertă, un om nu poate fi oprit de la nimic, nici măcar de la a trece strada. Guvernul reprezintă statul şi sunt deja oameni care au dat în judecată statul pe măsurile astea. Drepturile fundamentale pot fi restrânse doar prin lege şi nici atunci oricând şi oricum. Asta spune Constituţia. Trebuie specificat cât timp sunt restrânse şi de ce", a declarat Augustin Zegrean în exclusivitate pentru DC NEWS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel