Primarul Mihai Chirica a anunţat că proiectul finanţat cu fonduri nerambursabile de modernizare a reţelei de termoficare primare din Municipiul Iaşi parcurge o nouă etapă, care va genera şi modificări în traficul rutier din zona Podu Roş.
"În prezent se derulează proiectul "Reabilitarea sistemului de termoficare în Municipiul Iaşi, în vederea conformării cu standardele de mediu privind emisiile poluante în atmosferă şi pentru creşterea eficienţei energetice în alimentarea cu căldură urbană". Investiţia este confinanţată în proporţie de 85 la sută din fonduri europene, 13 la sută din fonduri de la bugetul de stat şi 2 la sută din fonduri de la bugetul local al Municipiului Iaşi.
Aşadar, în zona Podu Roş au fost demarate lucrările specifice acestui proiect pe tronsonul aferent Magistralei I, cuprins între Căminul Termic C III, spre Punctul Termic 5 Socola şi bulevardul Ţuţora, şi Căminul C VII, fiind instalate conducte. Potrivit estimărilor constructorilor, termenul de finalizare a lucrărilor de demontare a conductelor existente, de montare a conductelor noi în sistem preizolat şi de refacere a stării iniţiale a terenului este 30 septembrie 2018", a declarat primarul Chirica.
Conform sursei citate, conductele preizolate noi vor avea diametrele mult reduse faţă de cele actuale, înlocuirea lor implicând accesul în zonă al utilajelor de tonaj redus, cu impact minor asupra terenului din zonă şi poluare fonică mult diminuată în timpul execuţiei lucrărilor, pe amplasamentul şi traseul existent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024