Data publicării:

RESTRICȚII BIZARE pentru actori de la 1 septembrie. Cum se scuză ministrul Culturii

Autor: Andrada Oana | Categorie: Cultura
WhatsApp

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a oferit un punct de vedere după apariția în spațiul public a restricțiilor și condițiilor pentru desfășurarea activităților culturale. 

Alegeri prezidentiale 2024

Au fost pregătite o serie de condiții și restricții pentru activitatea culturală. Printre acestea se numără: contactul fizic limitat între actori, se va evita prezența îndelungată a actorilor din grupele de risc, fie că vorbim de personajele principale sau nu. Restricția se aplică persoanelor peste 65 de ani și celor cu afecțiuni cronice asociate. În funcție de cum este aplicată scena, se cere distanță de aproximativ 3-4 metri față de public. 

De asemenea, evenimentele se vor desfășura pe o durată de maximum patru ore, iar în spațiul deschis sunt acceptate 500 de persoane. Pe scenă vor trebui să fie delimitări clare între actori. 

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat la Antena 3 că „aceste restricții care au stârnit polemică încă din luna iunie sunt recomandările obligatorii primite de la INSP. Cu multe dintre ele, nici eu nu am fost de acord. Am fost nevoiți să le inserăm în Ordinul de ministru. Nu am găsit înțelegere la INSP când am încercat să explicăm că aceste restricții ar trebui adoptate mediului artistic”. 

Întrebat dacă mediul artistic a fost consultat, ministrul Gheorghiu a răspuns că „da, am avut diferite discuții cu artiștii și managerii. Am luat act de obiecțiunilor lor. Unele am reușit să le asumăm și să facem modificările cerute, dar acolo unde n-am putut din motivele spuse mai devreme, Ordinul a rămas în forma inițială”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel