Restricție bizară pe Valea Oltului. Titi Aur: Te uiți, te crucești și spui: Băi, cine gândește povestea asta? / video
Titi Aur a semnalat o restricție ciudată implementată pe Valea Oltului.
Drumul Național 7, în secțiunea sa din defileul Oltului dintre Turnu Roșu și Cozia, reprezintă unul dintre cele mai aglomerate căi rutiere din România și deseori în această zonă apar ambuteiaje. În ultimii ani, autoritățile au luat decizia să lărgească anumite porțiuni, pentru a dubla sensul de mers, a facilita depășirea și fluidiza traficul. Măsura nu s-a dovedit însă a fi suficientă, deoarece s-a impus o restricție de circulație. Despre această problemă a vorbit, în cadrul emisiunii De Ce Conducem, Titi Aur:
„Dacă ne ducem pe Valea Oltului, unde poți să circuli cu 100 de kilometri pe oră acolo unde nu e localitate, aproape de Tălmaciu, spre Sibiu, s-au făcut câteva locuri în care s-a făcut banda a doua. Când pe stânga, când pe dreapta. Rămâne o bandă într-un sens și două pe celălalt. Acest lucru se face pentru a decongestiona traficul, pentru a favoriza depășirea.
În toate zonele alea s-a pus restricție de 50 de kilometri pe oră. Stai, te uiți și te crucești. Pe unde e o singură bandă merg cu 100, că am voie, că e drum european, dar când ai făcut o zonă de câțiva kilometri în care să putem să mai depășim camioanele, apare restricție de 50 km/h. Este anormal, sunt lucruri la care te uiți și spui: Băi, cine gândește povestea asta?“, a spus, la DC News, Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News