Data publicării:
Republica Moldova negociază prețuri ”echitabile” la gaze cu Gazprom
Republica Moldova se află în prezent în negocieri cu furnizorul Gazprom, pentru prețuri mai „echitabile”.
Republica Moldova va cere stabilirea unui preţ "echitabil" pentru livrările de gaze ruseşti la negocierile care vor continua săptămâna aceasta în Rusia cu gigantul energetic rus Gazprom, a declarat luni vicepremierul moldovean Andrei Spânu, ministru al infrastructurii şi dezvoltării regionale în guvernul premierului Natalia Gavriliţă, într-o întâlnire cu presa, potrivit Reuters, Deschide.md şi postului de radio Europa Liberă, conform Agerpres.
Contractul Republicii Moldova cu Gazprom pentru gaze a expirat la sfârşitul lunii septembrie şi cele două părţi nu au reuşit să se pună de acord deocamdată asupra preţului şi a altor detalii pentru un nou contract. Deficitul de gaze a determinat Republica Moldova să instituie starea de urgenţă în sectorul energetic.
Gazprom, dispus să sisteze furnizarea gazelor
Compania rusă de gaze a declarat că va suspenda exporturile în Republica Moldova dacă nu primeşte plata pentru livrările anterioare şi nu este semnat niciun contract pentru luna decembrie, a relatat sâmbătă agenţia de presă Interfax, citând gigantul gazier rus.
Oferta propusa de Gazprom nu este în avantajul cetăţenilor Republicii Moldova, declarase tot sâmbătă Andrei Spânu, în urma discuţiilor cu şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse, Dmitri Kozak, directorul general Gazprom Export, Elena Burmistrova, şi ministrul energiei, Nikolai Şulghinov.
Preţul propus de compania rusă include mai multe condiţii "financiare şi nefinanciare, inclusiv achitarea în termeni restrânşi a datoriei istorice şi este mai mare decât ofertele de pe pieţele internaţionale de gaze", afirmase oficialul moldovean.
Negocieri „dificile” cu furnizorul
Negocierile cu Gazprom privind un nou acord pe termen lung de livrare a gazelor sunt "dificile", dar discuţiile vor fi reluate miercuri, la Sankt Petersburg, de data aceasta cu preşedintele concernului rus Aleksei Miller, a anunţat luni ministrul dezvoltării regionale, Andrei Spânu.
El a reiterat că orice înţelegere pentru livrarea gazelor ruseşti trebuie să fie "în interesul moldovenilor" şi la "preţul cel mai bun pentru cetăţenii noştri", potrivit postului de radio Europa Liberă.
În acest moment, a afirmat responsabilul guvernului de la Chişinău, Gazprom insistă pe preţul pieţei (care se stabileşte la sfârşitul fiecărei luni), cu o reducere de 25%.
Guvernul Republicii Moldova ar dori ca preţul să se bazeze pe o formulă asemănătoare cu cea acceptată de Gazprom şi în cazul altor ţări cu care a încheiat acorduri de lungă durată.
Referitor la aşa-numita datorie istorică a Republicii Moldova faţă de Gazprom, estimată de concernul rus la peste 400 de milioane de dolari numai pentru malul drept al Nistrului (la care se adaugă penalităţi pentru neachitarea la timp a consumului), Spânu, citat de Europa Liberă, a declarat că guvernul său nu va semna nici o înţelegere înainte de a avea un audit extern (un control financiar).
Datoria trebuie stinsă înainte de reînnoirea contractului
Stingerea acestei datorii este una din condiţiile puse de Gazprom pentru a semna un nou acord cu Chişinăul.
Între timp, în baza prerogativelor primite prin decretarea stării de urgenţă în domeniul energiei, Energocom - principalul furnizor de electricitate din Republica Moldova - a deschis deja ofertele, în încercarea de a obţine gaze naturale din surse alternative. Acestea, a precizat Spânu, vor fi folosite pentru a suplini presiunea actuală a gazelor sau pentru a asigura rezervele naţionale.
Până la 1 noiembrie, ambele maluri ale Nistrului sunt alimentate în baza actualului acord cu Gazprom.
Ex-vicepreşedintele parlamentului, Alexandr Slusari, susţine că Gazprom a aruncat toate cărţile pe masă şi de la 1 noiembrie concernul poate sista livrările de gaze naturale către Republica Moldova, conform portalului Deschide.md.
Politicianul mai spune că acesta este un şantaj energetic, care, din păcate, a devenit deja o tradiţie în relaţiile moldo-ruse: "Republica Moldova trebuie acum să se pregătească, fie şi cu mare întârziere, pentru confruntare economica dură, sper pentru o perioadă scurtă totuşi, cu Federaţia Rusă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News