Data publicării:
Republica Moldova, candidată la aderarea în UE. Tomac: Acesta este adevăratul motiv al neliniştii de la Kremlin
Eugen Tomac, preşedintele PMP, a făcut referire la discursul lui Dmitri Medvedev despre "o nouă Românie mare", la 82 de ani după ce România şi Basarabia au fost despărţite.
"28 iunie
Recent, fostul Președinte al Rusiei, Dmitrii Medvedev, a tinut să ne amintească că România nu este privită cu ochi buni la Moscova și că e bine să nu ne mai preocupe soarta R. Moldova, pentru că acest fapt poate avea „consecințe mai puțin amuzante”.
Las la o parte limbajul folosit în ultimele luni de această matrioșkă a Kremlinului, pe care Putin o mută de ici-colo după cum i-a dictat interesul, iar acum o transformă într-o sperietoare care nu sperie însă pe nimeni.
Ceea ce este bine însă să rețină liderii politici ruși, dar și sateliții lor, este că prioritatea noastră astăzi este integrarea în Uniunea Europeană a R. Moldova. Toți cei care se opun acestui obiectiv, fie că sunt la Moscova, Chișinău sau București, sunt disperați și acționează agresiv pentru a induce în eroare opinia publică din R. Moldova.
România a fost și este conștientă de rolul pe care il joacă în regiune și în relația cu R. Moldova. Suntem același popor ce a fost despărțit pe 28 iunie 1940 printr-un ultimatum dat de Stalin.
Nu putem uita niciodată această crimă comisă de Moscova și avem obligația să o spunem cu glas tare de câte ori este necesar. Nu putem uita că atunci, în 24 de ore, peste 2,5 milioane de cetățeni români au devenit fără voia lor cetățeni ai URSS.
Acum, majoritatea românilor din acest ținut al Basarabiei vor în Uniunea Europeană, acolo unde ne vom reîntâlni și vom face unirea pe care ne-o dorim. În pace.
De fapt, acesta este adevăratul motiv al neliniștii de la Kremlin", a scris Eugen Tomac pe Facebook.
Ce a spus Medvedev
"Republica Moldova s-a aşezat la coada lungă de la intrarea în UE, întinsă pe decenii. Drum bun! Doar că se vrea mai repede. De aceea mult mai de actualitate devine o altă modalitate de obţinere a calităţii de membru în UE: crearea unei noi Românii Mari", a scris politicianul astăzi pe reţeaua de socializare Telegram, răspunzând la întrebarea agenţiei Tass cât de repede va putea adera Republica Moldova la Uniunea Europeană, scrie Rador, citând tass.ru.
El a arătat că "politicienii români de multă vreme joacă hore politice în jurul Republicii Moldova". Medvedev a reamintit faptul că acum acest lucru se petrece în sensul direct al cuvântului.
"Deputaţii au încheiat prima şedinţă comună din istorie a parlamentelor Republicii Moldova şi României cu executarea unui dans în care s-au luat de mână. Arăta foarte amuzant", a remarcat Medvedev.
"Însă consecinţele pot fi ceva mai puţin comice", a conchis vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev.
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse a constatat că Occidentul încearcă pare-se legislativ să interzică Rusiei să considere poporul ucrainean ca fiind apropiat, provocând prin toate modalităţile aprofundarea coflictului, însă în ceea ce-i priveşte pe români şi moldoveni situaţia este alta. Oficialilor de la Bucureşti, întărâtaţi de 'integratorii' de la Bruxelles, nu le dă pace ideea recreării proiectului României Mari, îngropat de Armata Roşie în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei", a arătat Medvedev.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News