Represiunea chineză a ajuns în Europa. Olanda a decis închiderea a două birouri clandestine ale poliției din Beijing
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Elena Didila
WhatsApp
Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay
Olanda a ordonat  închiderea a două birouri polițienești clandestine care ar fi amenințat activiștii anti-Beijing cu consecințe pentru familiile lor dacă aceștia refuză să se întoarcă în China.

Represiunea chineză a ajuns în Europa prin intermediul birourilor de poliție din Beijing deschise clandestin în Bătrânul Continent. Prezența unor birouri ilegale de aplicare a legii chineze a fost semnalată în cel puțin trei țări europene - Țările de Jos, Regatul Unit și Irlanda -, ziarele locale denunțând monitorizarea și contracararea dizidenților din străinătate, scrie Europa Today.

Oficialii chinezi nu au negat existența unor astfel de structuri, dar au spus că acestea există doar pentru a oferi servicii birocratice cetățenilor chinezi și nu implică operațiuni ale poliției. Guvernul olandez a cerut închiderea lor în regim de urgență. 

Potrivit unei investigații a ziarelor olandeze RTL Nieuws  și Follow the Money dezvăluite săptămâna trecută, ”posturile ilegale de poliție” au fost deschise în Amsterdam și Rotterdam în 2018. Beijingul le-ar folosi pentru a monitoriza și a exercita presiuni asupra dizidenților chinezi din Țările de Jos. Birourile ar fi fost deschise fără informarea Guvernului olandez. La indiscrețiile presei locale s-a adăugat, în ultimele ore, decizia ministrului de Externe, Wopke Hoekstra, de a dispune închiderea birourilor de poliție a căror prezență în Olanda este considerată ”inacceptabilă”.

Noul Guvern britanic și-a făcut cunoscută disponibilitatea de a lupta cu ”represiunea internațională” efectuată de autoritățile chineze și pe teritoriul Regatului Unit. Potrivit rapoartelor de la Londra, Guvernul chinez a deschis ”posturi de poliție” nedeclarate în trei locații din întreaga țară: două în capitală, în cartierele Hendon și Croydon și una în Glasgow. Asemenea secțiilor de poliție clandestine active în Olanda, aceste birouri ar fi și ele dedicate luptei cu dizidenții politici. Se pare că Beijingul a înființat birouri similare și în Irlanda.

Jurnaliștii olandezi, printre primii care au denunțat prezența avanposturilor represiunii chineze în Europa prin publicarea fotografiilor birourilor, au explicat că birourile guvernamentale sunt numite ”posturi de poliție de peste mări” și deservesc oficial cetățenii chinezi care locuiesc în străinătate pentru a-și reînnoi diverse acte și să raporteze modificările stării lor civile. Toate sarcinile care trebuie în schimb îndeplinite de ambasade sau consulate, ale căror activități sunt reglementate de Convenția de la Viena, adoptată atât de China, cât și de țările europene.

Secții de poliție deghizate în birouri consulare

Wang Jingyu, un tânăr disident chinez, a avertizat că aceste secții de poliție deghizate în birouri consulare fac, în schimb, presiuni asupra cetățenilor care critică Beijingul. El însuși a susținut că a fost contactat de mai multe ori în ultimii trei ani de poliția chineză din Rotterdam, care l-ar fi acuzat că ”a insultat eroii de război”.

Jingyu s-ar fi limitat de fapt la a critica Guvernul de la Beijing pe rețelele sociale. Ofițerii de poliție i-au cerut să se întoarcă în China pentru a-și ”rezolva problemele” și să se ”gândească” la părinții lui, a spus el despre un apel telefonic primit de la biroul chinez din Rotterdam. Tânărul a spus că a primit și amenințări cu moartea de la persoane necunoscute și a fost hărțuit pe stradă.

Nu numai în Europa

Ancheta desfășurată de presa olandeză a relevat că China a deschis cel puțin 46 de ”posturi de poliție în străinătate” în diverse orașe din lume, de la Dublin și Barcelona, ​​trecând prin New York.

Într-un raport recent al ONG-ului Safeguard Defenders, se estimează că există până la 54 de secții de poliție clandestine în 21 de țări.

Însuși Guvernul chinez, într-un videoclip promoțional, a explicat modul în care aceste birouri din întreaga lume ajută la ”reprimarea activităților criminale locale și ilegale care implică chinezi de peste mări”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel