REPORTAJ: Târgul European al Castelelor - între Sarmizegetusa Regia şi Castelul Balcic
Târgul European al Castelelor din Hunedoara a ajuns la ediția a cincea.
'Bine aţi venit la Castelul Corvinilor!', ne spune, imediat ce ne vede, Marele Hatman Dan, cavalerul din Hunedoara pentru care monumentul medieval este aproape a doua casă. Împreună cu un ajutor mai tânăr, de la Cetatea Mălăieşti, întâmpină turiştii care au ales să viziteze Târgul European al Castelelor, un eveniment care se încheie sâmbătă, la Hunedoara.
Manifestarea a reuşit performanţa să ajungă la ediţia a cincea şi, aproape ca în fiecare an, Sala Dietei şi Sufrageria Bethlen sunt 'ocupate' de standurile celor 27 de expozanţi veniţi la Hunedoara din România, Bulgaria, Moldova şi Belarus.
Castelul Corvinilor
'Turiştii sunt foarte veseli şi binevoituri. Pentru animaţie avem un bufon, avem domniţe, avem şi o tabără medievală în care sunt cavaleri cu armament şi tunuri. Castelul este văzut cu exclamaţii de la minunat în sus. Mai este şi câte unul care nu ştie unde vine şi spune că este foarte vechi, iar eu le răspund că este normal să fie aşa pentru că e vechi de şase secole. Altfel, este totul în regulă', spune cavalerul Dan.
Castelul Corvinilor este plin de domniţe şi cavaleri - tineri care au venit la acest eveniment ca voluntari decişi să ajute la promovarea monumentului istoric. O parte dintre ei fac parte din delegaţiile care au standuri de prezentare, iar pentru turişti este o plăcere să stea de vorbă cu ei. Mai multe brăţări dacice spiralate, după modelul celor descoperite de braconierii arheologici din Munţii Orăştiei, străjuiesc acum intrarea în standul cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia.
Voluntarii de la castel
Mai mulţi tineri îmbrăcaţi în straie tradiţionale dacice primesc pe oricine cu un zâmbet şi cu explicaţii despre locurile pe care le reprezintă. 'Noi suntem de la Cetatea Sarmizegetusa Regia. Cetatea este superbă, iar drumul spre acolo este foarte bun. În cetate vă aşteaptă oameni care pot să vă fie ghizi; costă 100 de lei pentru un grup de turişti. O să vă prezinte fiecare monument în parte şi o să fie extraordinar', ne asigură Andrei Muntean, elev la secţia de matematică-informatică a Colegiului 'Aurel Vlaicu' din Orăştie.
Tot voluntarii ne recomandă şi ceea ce am putea să mâncăm dacă ajungem în zona Munţilor Orăştiei. 'Sunt mâncăruri cu reţete din vremea dacilor şi romanilor, dar puteţi încerca şi o pâine cu slănină şi ceapă sau pâine cu untură. Mai este şi-un fel de brânză, moretum, cu pâine prăjită', detaliază Mihaela Potopea, elevă la acelaşi liceu din Orăştie.
Puţin mai încolo sunt standurile altor castele şi cetăţi româneşti cunoscute: Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatea Făgăraşului, Cetatea Devei, Palatul Magna Curia Deva. Ce-aţi spune, însă, de o vizită la o cetate ţărănească, completată apoi de un tur al unor biserici fortificate? Iar pentru acest lucru am putea să ne oprim la Cetatea Rupea.
Cetatea Rupea
'Cetatea are o istorioară interesantă. Cetatea Rupea este o cetate ţărănească, nu este medievală, ca multe altele. Are specificul ei aparte, pentru că a fost construită de localnicii din Rupea şi s-a dezvoltat în decursul a câteva sute de ani, începând din secolul al XIII-lea, când a fost atestată documentar, şi până în secolul al XVIII-lea, când a fost definitivată, aşa cum se vede astăzi, restaurată. La Rupea se mai poate vizita muzeul de istorie şi o salbă de biserici fortificate în zonă, cum ar fi Rupea, Trăuşeni, Cobor, Roadeş. În apropiere se află şi satul Viscri, atât de iubit de prinţul Charles. Dacă ajungeţi la Rupea, cereţi o slană cu ceapă şi o pălincă ardelenească', ne recomandă Adrian Călbează, administratorul Cetăţii Rupea.
Castelul Balcic
Nici expozanţii din alte ţări nu se lasă mai prejos. Bulgarii de la Castelul Balcic au sesizat potenţialul pe care îl pot avea turiştii români şi au delegat la Târgul European al Castelelor un ghid care oferă explicaţii în limba noastră.
'Castelul Balcic este un loc unic în lume pentru că Regina Maria - regina artist şi ultima regină romantică din lume, atunci când a venit prima dată la Balcic s-a îndrăgostit de acele locuri. A hotărât să construiască un castel de vis, la malul Mării Negre, şi chiar dacă i-a invitat pe cei mai mari arhitecţi şi cel mai mare florar din lume, i-a rugat ca tot ceea ce a lăsat natura să rămână neatins. De aceea, acest loc este atât de frumos, romantic şi unic în lume', ne explică Liliana Draganov, ghidul românilor care vizitează Castelul Balcic.
În vilele din jurul castelului, folosite odinioară de prinţi şi prinţese sau de către persoanele care au însoţit-o pe Regina Maria, se poate găsi cazare. În jur, restaurantele oferă meniuri cu fructe de mare, dar şi specialităţi bulgăreşti sau româneşti, pentru că majoritatea celor care vizitează acest castel sunt conaţionali de-ai noştri.
Târgul European al Castelelor atrage, în fiecare an, cel puţin zece mii de turişti la Castelul Corvinilor din Hunedoara.
foto: Muzeul Castelul Corvinilor - @castelhd - facebook
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News