Data publicării:

Replici dure între Sarkozy şi Cameron la summitul UE: "Aţi pierdut o bună ocazie să tăceţi", i-a spus preşedintele francez premierului britanic

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
sarkozy cameron debit crisis
sarkozy cameron debit crisis

Nicolas Sarkozy l-a criticat dur pe premierul britanic, David Cameron, la summitul UE de duminică, declarând că acesta "a pierdut o bună ocazie să tacă" în legătură cu criza din zona euro, relatează The Guardian, în ediţia online de luni.

Disputa dintre cei doi lideri a amânat cu aproape două ore încheierea summitului UE de duminică, Sarkozy exprimându-şi iritarea în legătură cu criticile constante formulate de oficialii de la Londra.

"Aţi pierdut o bună ocazie să tăceţi", i-a spus preşedintele francez lui David Cameron. "Ne-am săturat să ne criticaţi şi să ne spuneţi ce să facem. Spuneţi că urâţi euro, iar acum vreţi să vă amestecaţi în întâlnirile noastre", a adăugat el.

Oficiali care au asistat la schimbul de replici au afirmat că premierul britanic a insistat că pachetul de măsuri care va fi adoptat miercuri de liderii ţărilor din zona euro are implicaţii importante şi pentru statele care nu au aderat la moneda unică, iar interesele acestora trebuie luate în considerare. Premierul polonez, Donald Tusk, care a prezidat reuniunea, a apreciat că discuţia a fost "furtunoasă".

În urma schimbului de replici, liderii UE au convenit ca pachetul de măsuri să fie discutat de reprezentanţii tuturor celor 27 de state membre UE, însă decizia finală să fie luată mircuri de statele din zona euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel