Replici Chiriţoiu-Daea: Nu prinzi hoţul dacă faci gălăgie
Fiecare are stilul său, însă important este să colaborăm şi să ne facem treaba, astfel încât consumatorii români să beneficieze de cele mai bune preţuri, a declarat Bogdan Chiriţoiu.
Declaraţia preşedintelui Consiliului Concurenţei vine la o zi după ce ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, în şedinţa de Guvern, că Bogdan Chiriţoiu ar trebui să dea explicaţii Executivului pentru afirmaţiile potrivit cărora deficitul bugetar poate fi o cauză a scumpirii alimentelor.
"De pildă, la ouă, astăzi, în România, fermierul îl produce cu 36 de bani. Îl scoate la poarta fermei sigilat, ambalat, etichetat, îl şi transportă în piaţă, îl duce pe raft, practic, îl pune pe raft şi de aici, deodată, până la 1 leu (preţul unui ou - n.r.), ceea ce din punctul nostru de vedere nu este justificat. Am rugat, prin adresă scrisă, pentru că aşa e normal între instituţiile statului să comunicăm, aşa cum trebuie, preşedintele Concurenţei care, dacă este astăzi aici, poate să mai dea o dată o explicaţie pe care n-aş cataloga-o decât împotriva ţării. Foarte atent spun acest lucru şi foarte apăsat, pentru că a spune că sunt diferenţe de preţ ca urmare a faptului că au schimbat, că e deficitul bugetar, mi se pare prea mult", a declarat Daea.
Prim-ministrul l-a întrebat pe Daea la ce se referă, iar acesta a răspuns: "Nu ştiu, dumnealui ştie, ar fi bine să dea explicaţii Guvernului României, pentru că dumnealui nu este păun printre găini, fără să-şi păteze aripile şi noi să fim în fiecare zi perpeliţi, fie de situaţia reală pe care o are ţara, iar dumnealui se plimbă cu explicaţii căutând un răspuns peste doi ani de zile când nu mai sunt nici găinile şi poate nu mai suntem nici noi".
În replică, preşedintele Consiliului Concurenţei a precizat că autoritatea este o instituţie puternică şi profesionistă, iar colaborarea între instituţii trebuie să se realizeze discret, în întâlniri directe, şi să nu fie mediată de presă.
Abordări diferite, limbaj colorat
"Nu cred că există dubii că în Consiliul Concurenţei statul român are o instituţie puternică şi eficientă, profesionistă. Evident că pe situaţii punctuale trebuie să colaborăm. Teoretic pot fi divergenţe, dar de fapt nu sunt divergenţe, tragem în aceeaşi direcţie. Vrem să ne asigurăm că piaţa funcţionează în România, iar consumatorii români beneficiază de cele mai bune preţuri. Abordările pot fi diferite pentru că avem alte instrumente legale şi este foarte bine să ne completăm unii pe alţii. Prin specificul activităţii noastre, care înseamnă sancţionarea unor înţelegeri ilegale, pentru asta avem nevoie de o anumită discreţie. Nu prinzi hoţul dacă faci prea multă gălăgie", a mai spus Chiriţoiu.
Jurnaliştii au insistat, indicând limbajul colorat al ministrului Agriculturii la adresa sa, iar Chiriţoiu a răspuns:
"Sunt un funcţionar cenuşiu al statului român, da, ăsta sunt... Fiecare om are stilul lui. Nu suntem toţi la fel, fiecare are stiluri diferite. Nu este important să fim cantonaţi într-o polemică între persoane şi între instituţii, ci important este să colaborăm între noi şi să ne facem treaba".
Preşedintele Concurenţei a mai spus că nu a vorbit pe această temă cu Petre Daea înaintea şedinţei de Guvern. El a explicat că scumpirea de 50%, cum se observă la ouă şi unt, nu poate fi pusă cu totul pe seama deficitului şi deprecierii cursului, iar pentru aceasta a fost demarată analiza Consiliului Concurenţei.
Găini cu haină de blană
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri că majorările de preţ la ouă înregistrate în ultima perioadă nu sunt justificate şi l-a acuzat pe preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, că a prezent date şi analize 'superfluu, împotriva ţării'.
Tudose i-a cerut să explice creşterea de preţuri la produsele alimentare, menţionând că au început să circule caricaturi cu 'găini care îşi iau haine de blană că s-au scumpit ouăle'.
"Lucrurile acestea trebuie abordate cu seriozitate de preşedintele Consiliului Concurenţei şi fac un apel la domnia să se abţină la analize din acestea superfluu şi să folosească instrumentele pe care le are. Îmi spunea mereu că îmi trimite documente şi date. (...) Din data de 15 noiembrie când am solicitat scris să intervină nu am primit nicio comunicare scrisă din partea Consiliului Concurenţei privind colaborarea interinstituţională în aşa fel încât să vedem ce este pe piaţă', a susţinut Daea.
Ministrul a adăugat că sunt 'unele elemente' pe care nu le poate spune în Guvern, dar atunci când 'colectivul' de la Ministerul Agriculturii va finaliza analiza privind creşterea preţurilor la produsele alimentare aceasta va fi prezentată, a mai spus Daea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News