Cum funcționează creierul stâng și alte fapte curioase pe care poate nu le cunoști

Capacitatea de a sincroniza spontan mișcările corpului în ritm extern este o caracteristică distinctivă a speciilor care învață vocalizele lor. Printre acestea se numără foci, lilieci, unele păsări și, de asemenea, oameni.

Mișcările corpului și ritmurile muzicale

Există o relație între capacitatea noastră de a vorbi și sincronizarea audiomotorie. Studiul acestui fenomen s-a concentrat, pentru moment, pe explorarea modului în care mișcările corpului se sincronizează cu ritmul unui metronom și ritmurile muzicale.

Cu toate acestea, nu știm cum se face această sincronizare de la capacitatea cognitivă care ne definește ca specie: vorbirea.

Există o sincronizare spontană între gesturile motorii care generează vorbirea (mișcările limbii, maxilarului și buzelor) și ritmurile care sunt percepute din vorbire?

Repetarea ritmului și a silabelor

Pentru a răspunde la această întrebare, a fost făcut un test de comportament la care participanții au repetat în mod continuu silaba „ta" în timp ce ascultau mai multe silabe prezentate ritmic, între 4 și 5 silabe pe secundă.

Acest studiu a arătat un fenomen nou și neașteptat: populația este separată în două grupuri. În timp ce unii aliniază automat ritmul produs la ritmul perceput, alții continuă să repete silabele într-un ritm diferit de cel pe care îl percep.

Aceste rezultate comportamentale invită să se pună următoarea întrebare: reflectă aceste grupuri cum sunt organizate creierele oamenilor?

Pentru a răspunde, am studiat 20 de subiecți din fiecare grup, folosind diferite tehnici de neuroimagistică.

În experiment, unii oameni au aliniat automat ritmul produs la ritmul perceput, alții continuă să repete silabele la un ritm diferit.

Metodologia studiului

Mai întâi am finalizat un studiu în care am înregistrat activitatea neuronală a participanților noștri, ascultând pasiv secvențele de silabe ritmice. Adică, fără a pronunța silaba „ta" ca în testul de comportament.

Interesant este că subiecții cu sincronie ridicată au arătat o sincronie mai mare a creierului-stimul decât cei cu sincronie mică. Mai precis, activitatea lor neuronală în zonele creierului implicate în planificarea vorbirii motorii oscilează la aceeași frecvență cu silabele percepute.

Aceasta înseamnă că regiunile legate de producția de vorbire sunt de asemenea implicate în percepția vorbirii, ceea ce probabil ne ajută să ținem pasul cu ritmul de vorbire pe care îl auzim.

Posibile diferențe de substanță albă cerebrală

După observarea diferențelor la nivel neurofiziologic, am obținut, de asemenea, date de difuzie prin rezonanță magnetică a acelorași subiecți pentru a cuantifica posibilele diferențe anatomice în materia albă a creierului. Materia albă este țesutul conjunctiv al creierului, fibre nervoase care permit comunicarea între regiunile îndepărtate ale creierului.

Am constatat că pachetul de fibre care unește zonele corticale în mod tradițional legate de producerea și percepția vorbirii - fasciculul arcuit stâng - al participanților cu sincronie ridicată are un volum mai mare decât cel al celorlalţi participanţi.  

Implicații în viața de zi cu zi

În cele din urmă, pentru a evalua dacă testul nostru comportamental are implicații în aspecte ale vieții de zi cu zi, testăm un nou grup a cărei sarcină este de învățare a cuvintelor. În mod surprinzător, descoperim că persoanelor cu sincronie ridicată le este mai ușor să învețe cuvinte noi decât cele cu nivel scăzut.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News