Senatorul PSD Șerban Nicolae împreună cu Liviu Dragnea au depus un proiect care prevede ca 95% din aurul României să fie repatriat.
Ceva este cu aurul pentru că, anul trecut, Germania, care cred că are vreo 3000 de tone rezervă de aur, a repatriat aurul. România are vreo 103 tone şi inteleg că este pe primul loc sau pe al doilea loc în Europa Centrală şi de Est. Dumnezeu i-a dăruit mult aur acestei ţări, am fi avut şi mai mult cu Roşia Montana, dar mă rog. Republica Federală a Germaniei a repatriat aurul. Deci există această cutumă: statele foarte puternice ţin aurul în alte state foarte puternice.
De pildă, Germania ţinea aurul în Franţa şi în Statele Unite şi şi-au repatriat aurul. În Elveţia, guvernul federal a propus şi el să repatrieze aurul. A fost un referendum. Cetăţenii au votat împotrivă şi au rămas cu aurul elveţian, puţin peste jumătate doar în munţii Elveţiei, restul sunt şi ei în Marea Britanie, în Statele Unite. Sigur, aici, Elveţia mai tine aur pentru încă vreo 100 de state. Cred că şi noi avem aur în Elveţia. A repatria aurul ar fi însemnat că şi celelalte state poate ar fi dorit să îşi repatrieze aurul. De ce ai face lucrul acesta? Pentru că, în momente de criză majoră, cumplită, cum s-ar mai putea întâmpla, te duci la chestiuni fundamentale: de mâncat, de băut, de locuit, energie, fără de care nu există viaţă. Iar pe schimb comercial, existau, într-o anumită măsură argintul, platina, dar aurul rămâne fundamental.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video