Data publicării:
Repatriere aur, reacție BNR. Vasilescu: Nu e normal să îşi spună părerea
Adrian Vasilescu, consultant BNR, a avut o primă reacție legată de proiectul de lege privind depozitele de aur ale României.
Banca Naţională a României aşteaptă o solicitare de aviz cu privire la proiectul de lege referitor la rezerva de aur, iar acesta va fi însoţit de un amplu document de explicaţii şi atunci nu este corect ca voci de la BNR să înceapă să-şi spună părerea în spaţiul public înainte de a pleca acest document, a declarat pentru Agerpres Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR).
'Banca Naţională nu va intra în dezbaterea publică privind proiectul de lege cu rezerva de aur. Motivul este unul singur. Legea Băncii Naţionale spune aşa: sunt cinci atribuţii ale Băncii Naţionale şi articolul 2, punctul 1, litera e arată că Banca Naţională printre cele cinci atribuţii administrează rezervele internaţionale ale României. Iar articolul 3, punctul 2 zice că orice proiect de act normativ care priveşte domeniile în care Banca Naţională are atribuţii va fi adoptat după ce în prealabil s-a solicitat avizul Băncii Naţionale a României. Deci Banca Naţională, potrivit legii, aşteaptă o solicitare de aviz. Avizul acesta va fi însoţit de un amplu document de explicaţii şi atunci nu este corect, nu este normal, nu este uzual ca voci de la Banca Naţională să înceapă să-şi spună părerea în spaţiul public înainte de a pleca acest document de la Banca Naţională care să exprime poziţia Consiliului de Administraţie al acestei instituţii', a spus Adrian Vasilescu.
Propunerea legislativă
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi senatorul PSD Şerban Nicolae au depus miercuri la Senat o propunere legislativă care prevede că depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României (BNR) în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă.
Proiectul care modifică Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României mai prevede că BNR va urmări menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României şi, dacă există pericolul diminuării rezervelor, să prezinte un raport Parlamentului şi Guvernului.
Citește și: Dragnea vrea să aducă aurul în România. Analistul Ilie Șerbănescu, reacție
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News