Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
• Renunțarea la Heathrow, necesară Tarom pentru a putea opera din cel mai jegos aeroport al UE. Miza de pe Otopeni
Foto: Agerpres
În ultimele zile de mandat la ministerul Transporturilor, succesoarea lui Băsescu, plecat la Primăria Capitalei, hotăra mutarea unor terenuri de la o companie de stat la altă companie de stat. Cam ce s-a întâmplat cu lacul Belina, cu deosebirea că în Teleorman n-au fost consecințe financiare.
În cazul Tarom, de la decizia Ancăi Boagiu a început prăbușirea: Compania de Aeroporturi București a primit cu titlu gratuit de la stat terenurile și hangarul Tarom, urmând a face bani buni din închirierea hangarului către compania națională de aviație...de la care acesta a fost luat.
Două decizii CCR în spețe similare, din 2016 și 2021, stabilesc că statul rămâne proprietarul de drept al terenurilor date în folosință gratuită și că utilizatorul nu le poate valorifica. CNAB le-a valorificat, preț de 20 de milioane de euro încasate de la Tarom, conform deciziei ministrului (Hotărârea nr. 1.267 din 7 decembrie 2000). Mai mult, s-a ajuns ca pentru a achita datorii către CNAB, Tarom să fie silită să-și vândă sloturile pentru aeroportul Heathrow, Londra, renunțând la una dintre puținele curse solicitate și profitabile.
”Tratament special” pentru Tarom pe Aeroportul Otopeni
Dar nu doar chiria încasată nejustificat a accentuat pierderile Tarom. Compania națională de aviație are parte de un ”tratament special” din partea Companiei Naționale de aeroporturi, prin:
- schimbarea condițiilor de furnizare a curentului electric și a aerului condiționat (rece vara și cald iarna) pentru aeronavele parcate la “burduf”. În acest fel CNAB a realizat economii de curent electric și Tarom a înregistrat consum de petrol și uzuri suplimentare ale motoarelor auxiliare.
- încărcarea notei de plată a Taromului prin efectuarea de tractări obligatorii pentru avioanele ATR, care nu folosesc din oficiu burdufurile de îmbarcare și au posibilitatea folosirii “marșarierului” (sistemul de power-back ce permite rulajul cu spatele al avionului). Manevra aceasta dus la uzura prematura a roților jambei de față, cu suprasolicitarea acestor jambe, deci alte cheltuieli pentru Tarom.
- întârzieri cauzate de sistemul de încărcare/descărcare a bagajelor și al celui de îmbarcare/debarcare a pasagerilor.
- stabilirea unor taxe uriașe pentru folosirea parcării de la mezanin unde doar un simplu sticker de pus în geam costă pentru Tarom echivalentul a 10 euro.
- stabilirea unor chirii mari pentru spațiile folosite de Tarom în aerogară. Aici și Tarom are partea ei de vină pentru ca în loc să renoveze clădirea proprie, care a ajuns o ruină, a plătit sumele solicitate.
De ce a fost sacrificat Tarom pentru CNAB?
În 2000, șapte terenuri aparținând TAROM, însumând 25 de hectare, au fost trecute de stat în folosința Aeroportului București, care aparținea tot statului român. În CNAB, statul are 80% participație, iar la TAROM are 97,22%, astfel încât pierderile sau câștigurile celor două companii nu fac decât să mute banii statului dintr-un buzunar în altul, fără să existe o logică economică, dar generând riscul pierderii companiei aeriene, ”mulse” de compania aeroportuară. Știm că statul e un prost administrator, dar rămâne întrebarea de ce ar fi sacrificat Tarom în favoarea CNAB?
Dacă judecăm prin prisma interesului economic, nu există logică. Dar dacă ne gândim la interesele celor ce iau decizii? Unde ți-ai plasa, mai ușor, sinecurile? La manșa unui avion, unde se cer cursuri speciale și sute de ore de practică, sau în birourile unui aeroport, unde se ajunge cu o diplomă de la parti, evident fără frecvență? Pot pilele, cunoștințele, relațiile să te țină în aer, la manșa unui avion? Nu-i mai ușor la tejgheaua unui duty-free, din aeroport?
Exploatarea aeroportului e, de fapt, exploatarea unui monopol. În vreme ce Taromul se confrunta cu o concurență acerbă, din partea companiilor low-cost, pe o piață din ce în ce mai turbulentă, compania de aeroporturi nu avea grija competiției, putea încărca la peste 200% capacitatea aerogării, fără să facă profit, putea ignora amenzile ANPC-ului și plângerile pasagerilor, care nu aveau unde să se ducă. Și fără aer condiționat, cu toalete jegoase, cu o aglomerație de bazar și prețuri de Ritz, CNAB putea să ofere angajaților, de cealaltă parte, câte 16 salarii pe an, sporuri și prime grase directorimii sau administrației.
Deci, politic, statul a ales bine. Dacă nici asta nu e viziune politică, pe termen lung, nu știm ce ar mai putea fi?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
• acest articol reprezintă o opinie
