Renault, scădere substanțială la Bursă. Ce a declanșat declinul
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Acțiunile grupului auto francez Renault, proprietarul și al companiei Dacia, înregistrau joi la prânz o scădere de peste 15% la bursa de la Paris, după ce agenția de presă AFP a anunțat că la sediul companiei a avut loc o serie de percheziții posibil legate de consecințele scandalului motoarelor trucate de la Volkswagen, potrivit unei surse sindicale, informează AFP.

În jurul orei 12,05, acțiunile Renault erau în scădere cu 15,24% până la 73,45 euro, aceasta fiind cea mai mare scădere înregistrată de o acțiune inclusă în indicele CAC 40. Degringolada titlurilor Renault l-a afectat și pe rivalul PSA Peugeot Citroen, ale cărui acțiuni au înregistrat o scădere de peste 7%, pe o piață care înregistra o scădere de 3,14%.

'Acțiunile au scăzut după publicarea de către AFP a unor informații referitoare la efectuarea unor percheziții la sediul Renault cu privire la testele de emisii poluante. Se pare că au fost sechestrare unele calculatoare', a declarat un trader de la Paris, relatează Agerpres.

Aceste percheziții vin după ce anul trecut constructorul auto german Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Renault a preluat în anul 1999 compania Dacia.

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel