Renault România recheamă în service aproape 5.000 de autoturisme Dacia şi Renault, din cauza unei defecţiuni tehnice
Grupul Renault România a început o acţiune de rechemare în service, pentru verificări, a 4.164 autoturisme Dacia şi 740 Renault, pentru posibile neconformităţi la semi-conurile de supape ale unor motoare fabricate în Spania. Toate costurile asociate acestei operaţiuni vor fi suportate de către grupul Renault.
"Vorbim despre doar 5.000 de unităţi rechemate pentru înlocuirea unei piese care foarte probabil vine de la un furnizor ce a avut anumite probleme de stoc. Toate mărcile au probleme la un moment dat, asta nu înseamnă că modelele lor nu sunt fiabile sau că brandul va avea de suferit, mai ales când vorbim despre incidente atât de mici precum cel actual de la Dacia", a declarat pentru gândul Tudor Bratu, redactor şef Pro Motor.
"Este vorba de motoare de 1,2 litri pe benzină, de 75 cai putere, fabricate în Spania. Aceste motoare ar putea prezenta neconformităţi ale semi-conurilor de supape. Intervenţia în service durează între 20 de minute, dacă se face doar verificarea chiulasei motor, şi 4,4 ore în cazul în care se procedează la înlocuirea semi-conurilor de supape", au declarat reprezentanţii biroului de Comunicare din cadrul Automobile Dacia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News