Data actualizării:
Data publicării:

Renate Weber are o idee de lege care ar putea reduce drastic abuzurile din centrele de asistență socială /video

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp

Avocatul Poporului, Renate Weber, a prezentat o soluție care ar avea potențialul să reducă abuzurile din centrele de îngrijire și asistență socială.

Alegeri prezidentiale 2024

„În ultimele zile, de când au ieșit la suprafață dezvăluirile ăstea, chiar stăteam și mă gândeam ce anume s-ar putea schimba în așa fel încât lucrurile să se îndrepte. E foarte greu de spus. Un prim lucru pe care l-aș face și l-aș pune chiar în lege, ca să fiu sinceră, e următorul - eu pot să înțeleg existența unor centre private, este absolut normal și este firesc să ai o asociație de drept privat, cu oameni foarte generoși, dar a înființa este una și a administra este altceva. Eu, de exemplu, aș pune niște condiții celor care vor să administreze astfel de centre. De pildă, condiții de pregătire anterioară. Nu știu, poate aș solicita să fie asistenți sociali, medici, psihologi sau măcar să aibă un curs de formare, un training făcut de autoritățile statului român, de cei care dau autorizația. Altfel, ne putem trezi cu oameni care poate au multă bunăvoință, dar poate n-au pricepere în administrarea unui astfel de centru”, a declarat Renate Weber.

Întrebată apoi de Val Vâlcu unde trebuie scris în lege să nu bați rezidenții, Avocatul Poporului a răspuns:

„Eu nu discut despre intențiile de domeniul penalului. Eu vorbesc despre oameni care poate sunt nepricepuți. Să știți că noi am întâlnit astfel de situații, pentru că avem o lipsă de fonduri generalizată și cei care, în multe locuri din țara asta, îngrijesc efectiv persoanele din astfel de centre nu sunt îngrijitori profesioniști, ci pur și simplu țăranii din sat care vin și se angajează la centrul respectiv și nu știu cum anume trebuie să facă o astfel de acțiune de îngrijire. De aia spuneam că niște cursuri de formare, în opinia mea, sunt absolut necesare”.

Val Vâlcu a intervenit din nou, spunând că „având un astfel de curs, poate că mulți ar prefera să plece în Italia”.

„Nu știu dacă este chiar așa. Pe de altă parte, știți și dumneavoastră că nu pleacă nimeni de prea mult bine. Dacă i-am plăti în mod corespunzător, în România - când spun corespunzător mă refer la decență - oamenii sigur ar sta aici”, a răspuns Renate Weber.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel