Data publicării:

Remus Cernea vrea să elimine predarea religiei în școli

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp
cernea
cernea

Proaspăt demisionar din USL, deputatul de Constanța, Remus Cernea, spune că îndoctrinarea prin religie ar trebui eliminată din şcoli. În acest sens, deputatul Verzilor  a exemplificat şi cum ar trebui să sune începutul unei lecţii de religie.

"Dragi elevi, religiile fac parte din patrimoniul cultural si istoric al umanitatii. Cu totii avem dreptul de a ne asuma o astfel de viziune asupra lumii, iar cetatenii care poate nu au o religie, au convingeri stiintifice ei bine si acesti oameni trebuie respectati", a spus Remus Cernea.

 Cernea  crede că religia ar trebui predată în şcolile publice, într-un mod... neutru. "Ar trebui ca religia să nu fie predată într-un mod confesional în școli pentru că atunci ea se transformă într-o formă de îindoctrinare religioasă", a mai spus deputatul.

 Cernea şi-a anunţat intenţia modificării legii educaţiei în acest sens, în cadrul unei întâlniri a umaniştilor din întreaga lume. Unul dintre participanţi, cadru didactic în Buzău, militează chiar pentru scoaterea religiei din curricula şcolară.

 "Este o disciplina care se preda exact cum se țin slujbele religioase în biserica. La biserică lumea se duce numai când dorește, pe când în școlile publice din România, copiii sunt obligati sa meargă. Această obligativitate a predării religiei în școlile publice ar trebui eliminată rapid", a spus profesorul Emil Moise.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel