Data actualizării:
Data publicării:

Remus Borza, note. Analiza momentului după o săptămână de foc - video

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Remus Borza
Remus Borza

În noua ediție a emisiunii "Borza Analytica", deputatul independent Remus Borza a notat personalitățile importante din această săptămână.

SIMONA HALEP nota 10 – Pentru câștigarea primului turneu de Grand Slam din cariera ei, Roland Garros, pentru emoția și mândria de a fi români pe care le-am trăit cu toții chiar și pentru câteva ore.

ANDREI NĂSTASE nota 10 – Pentru câștigarea Primăriei din Chișinău. Odată cu această victorie istorică, partidele pro-europene și unioniste au o șansă reală să câștige și legislativele din iarnă. Cu condiția să facă front comun împotriva partidelor oligarhice și pro-ruse.

LIVIU DRAGNEA și CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU nota 5 – Pentru organizarea mitingului împotriva abuzurilor din justiție. Sunt de acord că au existat numeroase erori și abuzuri judiciare în România ultimilor zece ani. Dar așa cum am afirmat de atâtea ori, reforma statului și implicit a sistemului judiciar nu se fac în stradă și cu strada. PSD-ALDE au o largă majoritate parlamentară care le permite să cenzureze și să elimine pe viitor astfel de conduite abuzive și încălcări ale Constituției și drepturilor omului.

VICTOR PONTA nota 10 – Pentru poziția exprimată de la tribuna Parlamentului pe tema înființării Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții.

Xi Jinping nota 10 - Pentru că a reușit transformarea Chinei dintr-o țară agrară într-o super putere industrială și economică bazată pe cercetare, inovare, dezvoltare și tehnologii avansate.

ANGELA MERKEL nota 10 – Pentru propunerea de a înființa un Fond Monetar European care să sprijine țările emergente și un buget comun la nivelul Uniunii Europene pentru investiții.

EMMANUEL MACRON nota 10 – Pentru decizia de a interzice celularele în școli și licee. La școală copiii trebuie să învețe, nu să stea pe rețelele de socializare. Aceeaşi notă i-o dau președintelui francez și pentru solicitarea adresată premierului israelian, Benjamin Netanyahu, aflat în vizită oficială la Paris, să respecte Acordul de Denuclearizare, semnat de marile puteri în 2015 cu Iran.

GIUSEPPE CONTI nota 10 – Pentru votul de investitură al Guvernului său din Parlamentul italian. Alegerea lui ca prim ministru și formarea unui Guvern pun capăt crizei politice instalate în Italia după legislativele din martie.

Video

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel