Remaniere guvernamentală. Dăncilă: Trebuie să luăm măsuri. Analiză a fiecărui minister
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a vorbit despre o posibilă remaniere guvernamentală după eșecul moțiunii de cenzură.
Nu pot să iau în calcul o remaniere. Despre remaniere se discută în forurile statutare ale partidului. Se discută în alianța PSD-ALDE. Cred că aș face aceeași greșeală care s-a făcut în trecut, și anume a spune eu ce vreau, dar nu m-aș consulta cu toți ceilalți. Trebuie să mă consult cu toți actorii implicați ca să luăm o decizie. Cred că o decizie nu trebuie să facă referire la o persoană sau alta, ci la activitatea desfășurată, la greșelile sau lucrurile bune pe care le-a făcut. Cred că trebuie să schimbăm abordarea.
Trebuie o analiză a fiecărui minister, ne apropiem de primul semestru al acestui an, o analiză pe care să o prezint CEX și după să vedem ce decizii să luăm referitor la fiecare ministru în parte.
Nu aș putea să spun că am nemulțumiri la adresa miniștrilor, trebuie să văd efectiv îndeplinirea programului de guvernare până acum ca să iau o decizie sau alta împreună cu forurile statutare.
Eu cred că trebuie o analiză foarte amănunțită. Chiar și domnul Meleșcanu și Carmen Dan au ieșit public și au prezentat analiza referitoare la alegerile europarlamentare și referendum. Ceea ce m-a convins este că trebuie să luăm măsuri astfel încât toți românii să voteze, a explicat Viorica Dăncilă la Adevărul Live.
Vezi și: Dăncilă, după moțiunea de cenzură: Nu știu foarte mulți oameni acest lucru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News