Remaniere Guvern. Bode: Astfel de discuţii slăbesc puterea unor instituţii - video
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Lucian Bode, Sursa Foto Gov.ro
Lucian Bode, Sursa Foto Gov.ro
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat marţi că se va supune evaluării instituţionale în orice moment, menţionând, însă, că, în opinia sa, astfel de discuţii nu fac decât să slăbească puterea unor instituţii în aceste momente.

'Această procedură nu face decât să şubrezească puterea unor instituţii fundamentale în arhitectura statului român. În ceea ce priveşte MAI, noi ştim ce avem de făcut. Sunt un om de partid, sunt conştient de obligaţiile pe care le am faţă de români, faţă de cei care m-au învestit cu încredere acolo. Mă supun evaluării instituţionale, constituţionale în orice moment, însă, în opinia mea, astfel de discuţii nu fac decât să slăbească puterea unor instituţii în aceste momente', a afirmat Lucian Bode, înaintea şedinţei conducerii PNL.

'Numele meu a fost vehiculat şi acest lucru nu face decât să genereze anumite discuţii în interiorul MAI'

'Trebuie să ne lămurim astăzi cine a demarat această procedură, când a început şi care este finalitatea ei', a adăugat Lucian Bode. Întrebat ce are să-i reproşeze liderului PNL, Florin Cîţu, Bode a răspuns: 'Nimic. Nu s-a pus problema în acest sens. (...) Numele meu a fost vehiculat şi acest lucru nu face decât să genereze anumite discuţii în interiorul MAI, pe de o parte, şi în relaţia de parteneriat pe care MAI o are cu foarte multe structuri'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel