Relaxare restricții. Gabriel Toncean: Sălile de fitness se vor redeschide în cel mai scurt timp
Sălile de fitness s-ar putea redeschide în perioada imediat următoare.
Gabriel Toncean, președintele Federaţiei de Culturism şi Fitness, a anunțat în această seară că sălile de fitness ar urma să se redeschidă ”în cel mai scurt timp”.
”Am vești bune. În urma discuțiilor pe care le-am purtat astăzi cu reprezentați ai Guvernului și ai Parlamentului României am convingerea că sălile de fitness se vor redeschide în cel mai scurt timp. Am asigurat autoritățile că noi, iubitorii și practicanții acestui sport, vom respecta toate măsurile de precauție, la fel cum am făcut-o și până acum. M-am bucurat să găsesc și în actualul premier al României un sprijin pentru iubitorii sportului. Sunt convins că Executivul condus de Prim-ministrul Florin Cîțu va lua cele mai bune decizii. Susțin campania de vaccinare împotriva Covid-19 și consider că imunizarea împotriva noului coronavirus va fi factorul determinant pentru revenirea la normalitate”, a declarat Gabriel Toncean, președintele Federaţiei de Culturism şi Fitness, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News