Data publicării:

Relaţiile online. Prima dragoste, provocarea tinerilor

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Unul din cinci copii se declară mulţumit cu o relaţie exclusiv online, fără să întâlnească niciodată persoana respectivă, este concluzia unui nou studiu preluat joi de Press Association.

Analiza, realizată de organizaţia nonprofit Internet Matters, scoate la iveală faptul că unul din patru tineri cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani consideră că este mai uşor să găsească dragostea online decât faţă în faţă. Dintre cei care sunt deja într-o relaţie, 10% spun că discută cu partenerul exclusiv online, iar o treime dintre tinerii intervievaţi declară că investesc timp ca să-şi facă pozele să arate perfect înainte de a le posta pe reţelele de socializare.

Scopul studiului este de a scoate în evidenţă importanţa dezvoltării adaptabilităţii în mediul digital, care să le permită copiilor să facă faţă provocărilor emoţionale din online. Organizaţia a lansat un nou set de resurse destinat părinţilor care îşi cresc copiii în epoca internetului.

Aceste statistici scot în evidenţă cât de mult s-a schimbat maniera de relaţionare sub influenţa internetului şi a reţelelor de socializare, precum şi noile provocări cărora copiii trebuie să le facă faţă în mod continuu, a explicat ambasadoarea organizaţiei, Linda Papadopoulos.

Prima dragoste...

Prima dragoste a fost mereu un subiect problematic, cu atât mai mult în epoca internetului când trebuie să-ţi împărtăşeşti toată viaţa online, spune Papadopoulos. În ciuda tuturor beneficiilor, există situaţii când copiii trebuie să fie capabili să se adapteze pentru a face faţă lucrurilor rele care se întâmplă.

Contribuind la crearea adaptabilităţii copiilor în mediul digital, părinţii nu numai că se vor asigura că cei mici sunt în siguranţă pe internet, dar îi vor responsabiliza să facă faţă provocărilor digitale pe cont propriu, a adăugat aceasta. La rândul ei, Carolyn Bunting, directoarea Internet Matters, a declarat:

GHID pentru copii

Am ajuns la concluzia că cea mai mare parte a copiilor consideră internetul ca având un rol pozitiv în ceea ce priveşte construirea relaţiilor. Cu toate acestea, este posibil ca unii dintre ei să nu fie suficient de maturi emoţional pentru a înţelege problemele cu care se confruntă.

Suntem încântaţi de colaborarea cu Linda Papadopoulos şi de faptul că putem oferi materiale care pot ajuta părinţii să-şi ghideze copiii pentru a se adapta în mediul digital şi a face faţă provocărilor, dar şi pentru a şti unde să ceară ajutor. Cel mai important lucru este ca părinţii să le vorbească copiilor, iar resursele pe care le punem la dispoziţie îi ajută să facă acest lucru cu mai multă încredere, a adăugat Carolyn Bunting.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel