„Relațiile dintre UE și America Latină – Caraibe s-au consolidat în mod semnificativ în ultimul deceniu, construind un spațiu comun de învățământ superior, ştiință, tehnologie și inovare, în vederea consolidării parteneriatului strategic biregional. Prin semnarea acordului de colaborare între cele două organizații, se va crea cadrul instituțional pentru dezvoltarea proiectelor comune, educația, știința și cultura fiind considerate priorități ale relației UE-CELAC. De asemenea, unul dintre obiectivele acordului de colaborare este promovarea dialogului între membrii comunităților universitare (profesori, studenți și personal administrativ) din Europa și America Latină, pentru a încuraja cooperarea și schimburile dintre aceștia, în perspectiva unui viitor spațiu comun de învățământ superior Euro-Latino-American.
La semnarea acordului de colaborare, au participat, alături de prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, MarianoJabonero, Secretarul General OEI, Juan Fernando GalvánReula, preşedintele onorific al FAP ALC-UE, fost rector al Universităţii din Alcalá, cei doi vicepreședinți FAP ALC-UE, E.S. Hector Casanueva, Director al Consiliului Chilean pentru Strategie şi Carlos Quenan, vicepreședinte al Institutului Americilor din Franța, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, directorul Institutului de Studii Latino-Americane din cadrul SNSPA, care asigură Secretariatul Executiv al FAP ALC-UE și Ana Capilla, coordonatoarea pentru Educație, învățământ tehnico-profesional, OEI.
Forul Academic Permanent America Latină şi Caraibe – Uniunea Europeană (FAP ALC-UE) este o organizaţiebiregională, având ca obiectiv crearea pilonului academic al Parteneriatului Strategic dintre Uniunea Europeană şi America Latină şi Caraibe” se arată într-un comunicat pe site-ul SNSPA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- Ce faci când intri într-o intersecție. Titi Aur: Asta e o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare șofer / video
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului
- Horoscop 9 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Discuții neplăcute cu familia pentru o zodie. Trebuie să ai răbdare
- Românii vor beneficia de o aplicație unică a statului, unde vor avea cardul de sănătate, buletin, pașaport. Vezi lista completă
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 9 mai, 2024
- Ce se întâmplă cu salariile și cine decide! Este jalon important în PNRR/ Rolul Băncii Mondiale
- Mihai Albu are cancer! Primul mesaj