”Reîntregirea” lui MRU, o minciună. Baba a tăiat banii pentru BAC, în aprilie
Înainte să părăsească fotoliul de şef al învăţământului, fostul ministru al Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Prin Ordinul Ministrului Educaţiei din 02.05.2012, Baba a stabilit plata cadrelor didactice care vor face parte din somisiile de la examenul de Bacalaureat. Sumele sunt cele stabilite după tăierile de 25% a veniturilor bugetarilor. După recuperarea celor 10% din tăierile salariale, la sumele de la BAC nu a fost adăugat niciun ban.
Conform Ordinului fostului ministru Cătălin Baba, preşedintele unei comisii din centrele de examinare va primi 400 de lei la o comisie cu până la 450 de candidaţi, respectiv 425 de lei la o comisie de peste 450 de candidaţi.
Vicepreşedinţii, secretarii şi membrii comisiilor din centrele de examen vor fi plătiţi cu câte 275 de lei, iar un asistent, cu 25 de lei pe zi.
În cazul comisiilor din centrele zonale de evaluare, preşedintele va primi 600 de lei la o comisie de până la 1.000 de candidaţi (inclusiv), respectiv 625 de lei, pentru comisiile cu peste 1.000 de candidaţi. Profesorii evaluatori vor fi plătiţi cu câte patru lei pentru fiecare lucrare corectată. Tot atât vor primi profesorii care vor face parte din comisiile de soluţionare a contestaţiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand