Data publicării:

Reîncep înscrierile la grădinițe. Anunțul Ministerului Educației

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministerul Educației Naționale a anunțat data la care reîncep înscrierile copiilor la grădinițe. 

Reînscrierea copiilor la grădiniţă va începe luni, iar înscrierile pe 21 mai, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale.

Orarul reînscrierilor/înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există) şi, eventual, pe site-urile inspectoratelor şcolare.

Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare, grupa mijlocie şi grupa mică.

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice.

Care sunt criteriile generale de departajare

"Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi); existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte; existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă; existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului", precizează MEN.

Criteriile specifice de departajare, elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 18 mai, nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri.

Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învăţământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel