Data publicării:

REGULI pentru TERASE, de la 1 iunie. Află cum se va proceda, în pandemie

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

CEO-ul City Grill, Daniel Mischie, a vorbit despre discuțiile pe care le-a avut cu autoritățile în legătură cu redeschiderea teraselor de la 1 iunie.

CEO-ul City Grill, Daniel Mischie, a vorbit despre discuțiile pe care le-a avut cu autoritățile în legătură cu redeschiderea teraselor de la 1 iunie, pentru Digi 24.

Întrebat despre măsurile anti-coronavirus care sunt menite să protejeze clienții care vor alege să meargă la terase, Mischie a explicat că „restaurantele oricum aveau principala prioritate securitatea alimentară. Vor mai fi adăugate câteva reguli. Au fost discutate în baza acestui protocol sanitar mai multe lucruri, cum ar fi distanța socială, distanța între mese și scaune de 1,5 metri, purtatul măștilor pentru început, de către ospătari, până pe 15 iunie".

Lucruri cu care reprezentanții industriei nu au fost de acord

„Însă, au fost lucruri la care nu am fost de acord, cum ar fi rezervarea, purtatul mănușilor și așa mai departe. Deci, din punct de vedere al rezervărilor, întrebarea noastră a fost cum poate un client să meargă la o cafenea sau la un fast-food cu o rezervare, dacă acestea nu au acest serviciu. Pe de altă parte, cum pot să iasă oamenii în centrul istoric al unui oraș sau într-un parc, dacă vin la terasă și nu au rezervare. Drept urmare, în momentul respectiv pui mâna pe telefon sau pe aplicație și faci rezervare. Astfel, nu ajută la nimic.

Purtatul mănușilor mai degrabă încurcă decât ajută serviciul, având în vedere că ospătarul nu va putea schimba mănușa după fiecare atingere a unui tacâm, a unei farfurii sau a unei mese", a continuat CEO-ul City Grill.

Doar trei lucruri în plus față de ce trecut

Mischie a adăugat și faptul că vor exista trei lucruri principale în plus față de ce se întâmpla în restaurante, înainte de coronavirus.

„Cei 400.000 de lucrători din această industrie vor trebui să facă doar trei lucruri în plus față de siguranța alimentară. Primul dintre ele este distanțarea socială, aici vorbim de 1,5 metri sau mese nu mai mari de 8 persoane. Pe de altă parte, vorbim despre informarea angajaților și clienților cu privire la Covid, iar a treilea lucru pe care l-am recomandat ar fi dozatoarele cu soluții sanitare", a încheiat Daniel Mischie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel