„Regula lui Bulai” funcționează de minune în România
Politicianul român respectă fără să vrea „Regula lui Bulai”, formulată de profesorul universitar de sociologie la emisiunea „Nod în papură” de la DC News TV.
„Regula lui Bulai”, formulată de profesorul universitar de sociologie Alfred Bulai, funcționează de minune în România. Sociologul a explicat că, în țara noastră, lumea se pricepe de minune să încerce să rezolve cele mai mărunte chestiuni, în timp ce adevăratele probleme ale societății rămân nesoluționate cu anii.
„Noi ne-am concentrat atenția pe justiția mare, uitând că oamenii obișnuiți, fără avocați extraordinari, au mii de probleme. Sunt milioane de procese în România pe toate tembelismele din lume în care stai ani întregi pentru aceeași cauză de doi lei. În orice societate se merge pe principiul colectării impozitelor în primul rând de la cei care produc cel mai mult. Trebuie să ai o limită sub care nu te mai interesează”, a spus Alfred Bulai la DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News