Regizorul Dinu Cocea a murit la vârsta de 84 de ani
Regizorul Dinu Cocea a murit, joi, 26 aprilie, într-un spital din Paris, din cauza unei insuficienţe cardiace, a declarat pentru Mediafax Oana Cocea, fiica artistului. Ajuns la venerabila vârstă de 84 de ani, regizorul a devenit celebru pentru filme precum "Haiducii lui Şaptecai", "Zestrea Domniţei Ralu" şi "Săptămâna Nebunilor".
Familia nu a dorit să facă publică informaţia privind decesul regizorului pentru a o menaja pe soţia acestuia, Puşa Cocea.
"Conservase un spirit optimist şi până în ultima clipă proiecta noi realizări profesionale", a declarat Oana Cocea.
Deşi se stabilise în România în ultimii ani, Dinu Cocea îşi petrecea timpul între Bucureşti şi Paris.
Fiica regizorului a precizat că în memoria tatălui său va fi organizată o ceremonie funerară, la Paris, cel mai probabil în data de 8 ianuarie.
Dinu Cocea a dorit să fie incinerat şi urna cu cenuşa acestuia va fi adusă în România, în jurul Paştelui, pentru a fi depusă în cavoul familiei de la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti, a precizat Oana Cocea.
Conform unei biografii publicate de Mediafax, Dinu Cocea s-a născut pe 22 septembrie 1929, în comuna Periş, din judeţul Ilfov.
Dinu Cocea a semnat regia filmelor "Iancu Jianu Haiducul" (1980), "Iancu Jianu zapciul" (1980), "Ecaterina Teodoroiu" (1979), "Stejar - Extrema urgenţă" (1974), "Paraşutiştii" (1972), "Zestrea domniţei Ralu" (1971), "Haiducii lui Şaptecai" (1970), "Săptămâna nebunilor" (1970), "Răpirea fecioarelor" (1967), "Răzbunarea haiducilor" (1967) şi "Haiducii" (1965).
De asemenea, el a semnat şi scenografia pentru "Iancu Jianu Haiducul" (1980), "Iancu Jianu zapciul" (1980), "Săptămâna nebunilor" (1970), "Răpirea fecioarelor" (1967) şi "Răzbunarea haiducilor" (1967). Toate aceste filme au avut un mare succes de public.
Totodată, producţia "Revolta haiducilor" a fost difuzată, potrivit fiicei artistului, în toate ţările francofone, înainte de '89.
Dinu Cocea a ajuns însă în dizgraţia regimului comunist din cauza proiectului de film "Pe apa sâmbetei", în care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeş. Astfel, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor ce apăreau în cinematografe sau la televiziunea publică.
În urma acestui conflict cu autorităţile comuniste, Dinu Cocea a plecat din ţară în 1986, stabilindu-se la Paris, unde a şi decedat, după cum a declarat, pentru MEDIAFAX, fiica artistului, Oana Cocea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News