Regizorul Claudiu Mitcu se află, în această perioadă, în pre-producția unui nou documentar despre problematica unui iminent cutremur în România, cu consecințe catastrofale, în special, în București.
Pentru noul proiect, regizorul Claudiu Mitcu lucrează împreună cu Ilinca Micu și Ileana Bîrsan, cu care a realizat și cel mai recent documentar, "Procesul" (2017), producție ce a avut premiera mondială, luna trecută, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).
Documentarul va încerca, pe de-o parte, conștientizarea pericolului real al unui astfel de dezastru, pentru unii bucureșteni o amenințare abstractă, pentru alții, însă, una terifiantă, pentru care deocamdată nu s-au găsit rezolvările adecvate și eficiente. Pe de altă parte, documentarul va investiga, deopotrivă, demersurile autorităților responsabile pentru expertizarea clădirilor cu risc seismic, pentru prevenirea unei catastrofe de proporții, pentru diminuarea numărului victimelor și, nu în ultimul rând, pentru o eficientă intervenție a instituțiilor implicate în situații de urgență.
Reprezentanții municipalității raportează că, în București, există în acest moment 356 de clădiri încadrate în clasa I cu risc seismic (cele cu "bulina roșie"), din care 179 prezintă un real pericol public. Alte 307 sunt încadrate în clasa II cu risc seismic, iar 1591 sunt încadrate în categorii de urgență, însă nu și într-o clasă de risc seismic corespunzătoare. În ultimii 10 ani, au fost consolidate doar 42 de cladiri din clasa I de risc seismic.
Claudiu Mitcu a realizat documentarele "Australia" (2009), "Circul vesel" (2010), „Noi doi” (2011), „Maria” (2013), ”Rețeaua” (2015).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video