Data publicării:
Regina Elisabeta a II-a, 90 de ani în 90 de secunde - Video
Peste doar câteva zile, la 21 aprilie 2016, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlinește 90 de ani. Cu ocazia acestei sărbători, The Telegraph a făcut public un clip video care prezintă în doar 90 de secunde momente importante din întreaga viață a suveranei.
"Născută la 21 aprilie 1926, Suverana britanică a succedat tatălui său, Regele George al VI-lea, la 6 februarie 1952. Majestatea Sa se află în al 65-lea an de domnie, precum și în al 69-lea an de căsnicie. La 20 noiembrie 1947, (pe atunci) Principesa Elisabeta s-a căsătorit cu Principele Philip, Duce de Edinburg, la Abația Westminster.
Elisabeta a II-a este Suverana Regatului Unit, Regina Canadei, Regina Australiei, Regina Noii Zeelande, precum și Suverana statelor Jamaica, Barbados, Bahamas, Papua Noua Guinee, Insulele Solomon, Tuvalu, Santa Lucia, Saint Vincent and the Grenadines, Belize, Antigua și Barbuda, Saint Kitts și Nevis. Majestatea Sa este șeful Commonwealth și Guvernator Suprem al Bisericii Angliei. În calitate de șef de Stat, Regina Elisabeta a II-a este comandantul suprem al Forțelor Armate ale Regatului Unit.
Regina și-a sărbătorit Jubileul de Argint al domniei în 1977, Jubileul de Aur în 2002 și Jubileul de Diamant în 2012. Majestatea Sa și-a serbat Nunta de Argint în anul 1972, Nunta de Aur în 1997 și Nunta de Diamant în 2007. Regina Elisabeta a II-a a devenit cel mai în vârstă monarh britanic în anul 2007, iar la 9 septembrie 2015 a depășit pe Regina Victoria în ce privește întinderea domniei.
Regina a acordat înaltul patronaj unui număr de mai bine de 600 de organizații caritabile, cu scop educativ sau social.
Regele Mihai I, Regina Elisabeta a II-la și Ducele de Edinburg se înrudesc, fiind toți trei stră-strănepoții Reginei Victoria. Familia Regală română și cea britanică au avut, în toate generațiile, legături strânse de familie și de prietenie.
Regele Carol I a fost în vizită de Stat la Regina Victoria în 1892, Regele Ferdinand la Regele George al V-lea în 1924, iar Regele Carol al II-lea la Regele George al VI-lea în anul 1938. Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana au luat parte, la Londra, la toate sărbătorile importante de familie și cele cu caracter statal, începând cu anul 1937 (Încoronarea Regelui George al VI-lea) și încheind cu nunta Principelui William în 2011 și Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a, în anul 2012.
În lunile aprilie și mai 2016 la Windsor și în luna iunie la Londra vor fi organizate evenimente publice pentru a sărbători jubileul de 90 de ani al Reginei.
Ultima vizită a Familiei Regale române la Palatul Buckingham a fost cea a Custodelui Coroanei și Principelui Radu în decembrie 2014, când Altețele Lor Regale au fost invitate de Regina Elisabeta a II-a. Următoarea vizită a Familiei Regale la Londra va avea loc peste câteva luni", se precizează în materialul dedicat aniversării Reginei Elisabeta a II-a, publicat pe site-ul romaniaregala.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News