Regimul vegetarian și efectele asupra bolnavilor de diabet
Bolnavii de diabet pot avea un control eficient asupra glicemiei în condițiile unui regim vegetarian, susțin cercetătorii.
Regimul vegetarian poate avea un efect favorabil asupra diabetului, printr-un control mai bun al glicemiei - după cum sugerează câteva studii. Cercetările în privința legăturii dintre vegetarianism și diabet (tratament și prevenire) pun în evidență însă o relație 'imprecisă', susține dr Rodi Curie în Journal international de Medecine.
O recentă meta-analiză citată de passionsante.be a coroborat rezultatele unei serii de studii 'solide' realizate pe această temă. Au fost reținute mai multe criterii, printre care observația timp de cel puțin o lună sau dacă trecerea la regimul vegetarian putea constitui singura intervenție cu caracter terapeutic.
Citește și: DIABET. Frunze de afin, de nuc sau tecile de fasole, remediu în cazul diabetului
Analiza datelor arată, potrivit dr Courie, că 'adoptarea regimului vegetarian pare să se asocieze cu un control mai bun al glicemiei la diabeticii de tip 2'. Acest efect este semnificativ în privința scăderii hemoglobinei glicate (parametru de referință care reflectă glicemia pe trei luni), dar nu și a glicemiei pe stomacul gol (în scădere, însă în proporții modeste).
Explicația efectului pozitiv stă în aporturi mai mici de calorii, de energie furnizată de proteine, grăsime și colesterol și mai mari în fibre și zaharuri cu conținut glicemic scăzut. Dr Courie apreciază însă că este prematur să se recomande diabeticilor omnivori să treacă la un regim vegetarian, dar le recomandă celor interesați să se inspire din marile principii ale vegetarianismului, adică să mănânce fructe și legume din abundență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News