Regimul de alertă de la Moscova a fost întărit, după ce Putin a declarat legea marţială în teritoriile ucrainene anexate
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 19 oct 2022, 20:09
WhatsApp
Fotografie de la Lubov Tandit, pexels
Fotografie de la Lubov Tandit, pexels
După ce Vladimir Putin a declarat lege marţială în teritoriile ucrainene anexate, la Moscova a fost întărit regimul de alertă. Ce înseamnă asta pentru locuitori?

Regimul de alertă întărit la Moscova, anunţat miercuri de preşedintele rus Vladimir Putin, nu va duce "în acest stadiu" la schimbări în viaţa de zi cu zi a locuitorilor capitalei ruse, a afirmat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, informează AFP.

"În aplicarea decretelor (semnate de Putin), vom lua măsurile necesare pentru a ameliora securitatea instalaţiilor civile şi a instalaţiilor critice", a declarat Sobianin, într-un comunicat postat pe blogul său.

"În acelaşi timp, trebuie să spun că în acest stadiu nicio măsură nu a fost pusă în aplicare pentru a limita ritmul normal al vieţii în oraş", a ţinut Sobianin să sublinieze, în condiţiile în care regimul de alertă întărit ar putea duce la impunerea unor restricţii de deplasare şi a unei securităţi întărite la Moscova, unde prezenţa poliţiei este deja una importantă.

Potrivit decretului, regimul de alertă întărit este instaurat în districtul federal central, unde se află şi capitala Moscova.

"Sarcinile pentru a asigura stabilitatea economiei, măsurile de securitate, (...) apărarea civilă, protecţia împotriva situaţiilor de urgenţă, (toate) vor fi rezolvate de serviciile federale şi municipale competente", a conchis Sobianin în comunicatul său.

Mai devreme în timpul zilei de miercuri, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat instaurarea legii marţiale în patru teritorii ucrainene anexate în septembrie de Moscova - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie - în faţa avansării armatei ucrainene.

Kremlinul a publicat în aceeaşi zi un decret prin care confirmă intrarea în vigoare a legii marţiale în aceste teritorii, începând de joi, orele locale 00:00.

Un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a catalogat decizia lui Putin de a impune legea marţială în cele patru regiuni anexate drept o pseudo-legalizare a jefuirii proprietăţii ucrainenilor, scrie Agerpres.

Armata rusă recunoaște că situaţia este "tensionată" pentru trupele sale în Ucraina

Armata rusă a declarat marţi că situaţia de pe teren în Ucraina este "tensionată" pentru trupele sale în faţa unei contraofensive ucrainene, în special la Herson, oraş a cărui populaţie urmează să fie evacuată în curând, după mai multe eşecuri semnificative ale forţelor ruse în estul şi sudul ţării, 

"Situaţia din zona operaţiunii militare speciale poate fi descrisă ca fiind tensionată. Inamicul nu renunţă la încercările sale de a ataca poziţiile trupelor ruseşti", a declarat pentru televiziunea publică rusă Rossia 24 generalul Serghei Surovikin, responsabil cu operaţiunile ruseşti în Ucraina de zece zile.

"Regimul ucrainean încearcă sa spargă apărarea noastră", adunându-şi "toate rezervele" pentru o contraofensivă, a spus el.

Potrivit generalului Surovikin, situaţia este "foarte dificilă" în special la Herson, capitala regiunii omonime ocupate militar de Rusia din primăvară şi anexată în septembrie în sudul Ucrainei, din cauza atacurilor ucrainene care vizează "infrastructurile sociale, economice şi industriale" ale oraşului. CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?