'Suntem îndureraţi de veştile despre lupta grea pe care MS Regele Mihai I al României o duce cu o boala nemiloasă, la o vârstă care i-a împuţinat puterile. Ne rugăm din toată inima să reuşească să învingă boala şi vicisitudinile vârstei, pentru ca poporul român să beneficieze în continuare de un adevărat simbol salvator al demnităţii, respectului, cinstei şi loialităţii cât mai mult timp posibil. Suntem profund recunoscători MS Regele Mihai I al României pentru loialitatea nezdruncinată faţă de România şi poporul român de-a lungul întregii lui vieţi, indiferent de obstacolele şi loviturile pe care le-a primit', se arată într-un comunicat remis, joi, de vicepreşedintele ALTAR 1989, dr. ing. Viorel Sasca.
Semnatarii comunicatului au amintit despre contribuţia pe care a avut-o decizia regelui Mihai de ieşire 'din Axă şi alăturarea taberei Aliaţilor, la 23 august 1944', considerată a fi fost 'un act de mare curaj şi complexitate, organizat împreună cu liderii partidelor istorice, în principal Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu'.
'Suntem alături de Casa Regală în această încercare dificilă şi transmitem membrilor Casei Regale cele mai alese sentimente de preţuire şi simpatie', se arată într-un comunicat al Consiliul de conducere al ALTAR1989.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Isărescu: Unde e lege, nu-i tocmeală. Când datoria depășește 50% trebuie luate măsuri
- Elicopterul în care s-ar afla președintele Iranului, prăbușit. Chirieac: Se va da vina pe Israel şi pe Occident. Tensiunile vor ajunge la cer