Data publicării:
REGELE MIHAI I, omagiat în presa internațională: E unic în Europa
La cei 93 de ani ai săi, Mihai I de Hohenzollern, ”regele republicii române”, este un monarh fără tron, care se bucură de foarte multă popularitate, scrie cotidianul spaniol El Mundo, citat de expresmagazin.ro .
El Mundo arată că, deși nu este la fel de cunoscut precum verișoara sa, regina Elizabeta a Angliei, și nici nu ocupă atâtea pagini ale presei mondene precum șeful statului Monaco, regele Mihai I este, exact cei doi, un monarh european.
Vezi și: Regele Spaniei, Juan Carlos, A ABDICAT. Cum comentează Chirieac această decizie
Majestatea Sa Regele Mihai I a dezvelit bustul din bronz al Regelui Carol I, oferit de Casa Regală, la finalul discursului susținut în cadrul ședinței Camerelor reunite ale Parlamentului cu prilejul aniversării a 90 de ani de viață, continuă sursa citată.
”Cazul său este însă unic, pentru că Mihai I de Hohenzollern este rege al României, o republică în care i s-a restituit titlul și modul de adresare în 1997. Și dacă nu este destul de special cazul său, la cei 93 de ani, Miguel I este decanul familiilor regale din lume și singurul șef de stat european din al doilea război mondial, care încă trăiește. În locul lui, oricine ar fi copleșit. Însă lui nici nu-i trece prin minte să abdice”, scrie publicația iberică.
De fapt, și-a petrecut jumătate din viață regretându-și abdicarea din decembrie 1947, forțat fiind de autoritățile comuniste care au preluat puterea în România. Cele petrecute atunci l-au privat de coroană și l-au obligat să înceapă un exil care a durat 50 de ani și care l-a dus la început la Londra, și apoi în Elveția, mai arată sursa citată.
Citește și: Cine este Prințul Felipe, viitorul rege al Spaniei
Mihai I este foarte prezent în viața publică, având un deosebit rol ceremonial. Și astfel va continua, atâta vreme cât va mai avea putere. Așa cum a spus în discursul său istoric din parlament în 2011, “coroana nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenței noastre, al suveranității și unității noastre”, conchide expresmagazin.ro.
Vezi și: Abdicarea lui Juan Carlos: Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News