Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Regele Charles al III-lea, vizitat de copiii cuceritorilor Everestului. Cel mai înalt munte din lume, escaladat pentru prima dată acum 70 de ani

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Regele Charles al III-lea, vizitat de copiii cuceritorilor Everestului. Cel mai înalt munte din lume, escaladat pentru prima dată acum 70 de ani / Foto: Instagram theroyal family
Regele Charles al III-lea, vizitat de copiii cuceritorilor Everestului. Cel mai înalt munte din lume, escaladat pentru prima dată acum 70 de ani / Foto: Instagram theroyal family

Regele Charles al III-lea i-a primit pe copiii cuceritorilor Everestului.

Regele Charles al III-lea i-a primit miercuri pe copiii cuceritorilor Everestului - Edmund Hillary şi Tenzing Norgay Sherpa. Întâlnirea cu aceștia a avut loc cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la prima ascensiune a Everestului, cel mai înalt munte din lume, relatează AFP.

Neozeelandezul şi ghidul său nepalez au atins vârful, la 8.849 de metri, pe 29 mai 1953, în cadrul unei expediţii britanice conduse de John Hunt, deschizând calea altor mii de oameni care au încercat de atunci să urce pentru a ajunge la "Acoperişul lumii".

Pe lângă Peter Hillary şi Jamling Norgay, alături de Charles al III-lea a fost de asemenea prezentă Sue Leyden, fiica lui John Hunt, a indicat Palatul Buckingham.

Elisabeta a II-a primise veşti despre succesul expediţiei cu o zi înainte de încoronarea ei în 1953


Într-un mesaj citit la începutul acestei săptămâni, regele a spus că ascensiunea istorică a fost "unul dintre cele mai mari exemple de anduranţă, combinată cu o organizare şi colaborare minuţioase".

El şi-a amintit că mama sa, regina Elisabeta a II-a, care a murit în septembrie, primise veşti despre succesul expediţiei cu o zi înainte de încoronarea ei în 1953.

"Nu pot să nu remarc că împlinirea a 70 de ani de la această realizare coincide cu propria mea încoronare", a adăugat Regele Charles.

Regele Charles a vorbit, de asemenea, despre provocările generate de schimbările climatice "care pun în pericol ecosistemele fragile, inclusiv lanţul Himalaya".

"Sper din tot sufletul că ne vom putem inspira din expediţia Everest din 1953 pentru a lucra împreună în acelaşi mod pentru a proteja frumoasa noastră planetă pentru generaţiile viitoare", a adăugat el.

Peste 6.000 de alpinişti au escaladat Everestul



În ultimii 70 de ani, peste 6.000 de alpinişti au escaladat Everestul, potrivit bazei de date din Himalaya.

Această ascensiune rămâne a fi în continuare una periculoasă, asta pentru că peste 300 de oameni şi-au pierdut viaţa în decurs de 70 de ani, dintre care 12 în acest sezon. Alţi cinci alpinişti sunt daţi dispăruţi de la începutul acestui an, ceea ce face din 2023 un an record de accidentele mortale în încercarea de a escalada cel mai mare munte din lume.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel