Data publicării:

Regatul Unit: Partidul Conservator, avans de şapte puncte procentuale faţă de Partidul Laburist

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Partidul Conservator, al premierului britanic Boris Johnson, are un avans de şapte puncte procentuale faţă de Partidul Laburist în perspectiva alegerilor anticipate din 12 decembrie din Regatul Unit, indică un sondaj de opinie realizat de ICM şi publicat luni de Reuters, scrie Agerpres.

Astfel, în acest prim sondaj al ICM referitor la scrutinul din 12 decembrie conservatorii sunt cotaţi cu 38% din intenţiile de vot ale electoratului din Regatul Unit, laburiştii cu 31%, liberal-democraţii cu 15% şi Partidul Brexit cu 9%.

Ancheta sociologică a fost realizată în perioada 1 - 4 noiembrie pe un eşantion reprezentativ de 2.047 cetăţeni cu drept de vot. Mai multe sondaje publicate săptămâna trecută creditau Partidul Conservator cu un avans de cel puţin 11 puncte procentuale faţă de Partidul Laburist.

Regatul Unit a organizat alegeri în mai 2015 şi iunie 2017, iar în iunie 2016 a votat în proporţie de 52% pentru ieşirea din Uniunea Europeană.

Alegerile din 2017 s-au dovedit dezastruoase pentru Partidul Conservator, condus la acea vreme de fostul premier Theresa May, conservatorii pierzând majoritatea în parlament.

Decizia Theresei May de a convoca alegeri anticipate, în speranţa consolidării majorităţii sale, a lăsat guvernul incapabil de a-şi asigura sprijinul parlamentar pentru acordul de Brexit negociat cu UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel