Data publicării:

Regatul Unit: Partidul Conservator, avans de cel puţin 11 puncte procentuale faţă de Partidul Laburist

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Partidul Conservator, al premierului britanic Boris Johnson, are un avans cuprins între 11 şi 17 puncte procentuale faţă de Partidul Laburist, indică trei sondaje de opinie realizate în perspectiva alegerilor anticipate din 12 decembrie din Regatul Unit, al treilea scrutin din această ţară organizat în mai puţin de cinci ani, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Astfel, în sondajul realizat de Penelbase conservatorii sunt cotaţi cu 40% din intenţiile de vot ale electoratului din Regatul Unit, laburiştii cu 29%, liberal-democraţii cu 14%, partidul Brexit cu 9% şi Verzii cu 3%. Sondajul a fost realizat în zilele de 30 şi 31 octombrie.

Conform anchetei sociologice realizate de Ipsos MORI, Partidul Conservator ar obţine 41% din voturi, laburiştii 24%, Partidul Liberal-Democrat 20%, Partidul Brexit 7% şi Verzii 3%.

Sondajul, realizat telefonic în perioada 25-28 octombrie, a fost făcut pe un eşantion reprezentativ de 1.001 cetăţeni cu drept de vot.

În fine, potrivit sondajului YouGov, conservatorii ar lua 36% din sufragii, laburiştii 21%, liberal-democraţii 18%, Partidul Brexit 13% şi Verzii 6%. Sondajul a fost realizat online în 29-30 octombrie pe un eşantion reprezentativ de 1.639 cetăţeni cu drept de vot.

Regatul Unit a organizat alegeri în mai 2015 şi iunie 2017, iar în iunie 2016 a votat în proporţie de 52% pentru ieşirea din Uniunea Europeană.

Alegerile din 2017 s-au dovedit dezastruoase pentru Partidul Conservator, condus la acea vreme de fostul premier Theresa May, conservatorii pierzând majoritatea în parlament.

Decizia Theresei May de a convoca alegeri anticipate, în speranţa consolidării majorităţii sale, a lăsat guvernul incapabil de a-şi asigura sprijinul parlamentar pentru acordul de Brexit negociat cu UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel