Urmărește emisiunea live
Reforma fiscală americană, criticată dur de Uniunea Europeană
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Finante
Finante
Miniştrii de Finanţe din primele cinci economii ale Europei au trimis o scrisoare secretarului american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, în care cer administraţiei să îşi regândească propunerile de reformare a fiscalităţii.

Miniştrii de Finanţe din primele cinci economii ale Europei au trimis o scrisoare secretarului american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, în care cer administraţiei să îşi regândească propunerile de reformare a fiscalităţii, care în opinia europenilor ar putea viola tratatele privind dubla impozitare şi ar putea afecta sectorul financiar şi comerţul internaţional, transmite Reuters.

În scrisoarea consultată de Reuters, miniştrii de Finanţe din Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Spania susţin că, deşi legislaţia fiscală este apanajul suveranităţii unui stat, ţările trebuie să respecte regulile internaţionale.

'Deşi înfiinţarea unui sistem de taxe modern, competitiv şi robust este unul din pilonii esenţiali ai suveranităţii unui stat, este important ca drepturile guvernului SUA asupra politicii fiscale interne să fie exercitate într-o manieră care să respecte obligaţiunile internaţionale pe care şi le-a asumat până acum', se arată în scrisoarea miniştrilor europeni de Finanţe.

La începutul acestei luni, Senatul SUA a adoptat o reformă istorică a fiscalităţii şi o reducere semnificativă a impozitelor. Conform prevederilor textului, impozitul companiilor va trece de la 35% la 20%. Toate categoriile de contribuabili îşi vor vedea impozitele scăzând, chiar dacă efectul se va reduce progresiv în următorul deceniu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel