Partidul 'Visul Georgian oferă o reformă politică majoră. Propunem ca alegerile legislative din 2020 să fie organizate sub formă de scrutin proporţional', a declarat într-o conferinţă de presă Ivanişvili, un miliardar considerat cel mai influent om din politica georgiană.
Mii de georgieni manifestează zilnic începând de joi în capitala ţării, Tbilisi, cerând în special reforma sistemului electoral, opoziţia considerând că sistemul actual favorizează partidul aflat la putere. Manifestaţiile au început după discursul polemic al unui deputat rus în parlamentul georgian, semn al relaţiilor în continuare extrem de tensionate dintre Tbilisi şi Moscova, la mai mult de zece ani după războiul fulger dintre cele două părţi din august 2008. Manifestaţiile s-au transformat rapid într-o mişcare mai generală de furie împotriva celui mai bogat om din Georgia, Bidzina Ivanişvili, văzut ca adevăratul lider al ţării prin intermediul Partidului Visul Georgia, pe care l-a fondat.
În afară de reforma electorală, opoziţia cere organizarea de alegeri legislative anticipate, sperând să obţină un scor bun şi să capitalizeze nemulţumirea populaţiei faţă de partidul aflat la putere, care a eşuat în a dezvolta economia. În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Georgia este prinsă de un val de isterie rusofobă, care este întreţinută artificial şi care se înrăutăţeşte, potrivit Reuters.
El a mai spus că Rusia nu impune sancţiuni împotriva Tbilisului, dar că a fost obligată să oprească zborurile companiilor ruseşti către Georgia pentru a-şi proteja cetăţenii după protestele violente de la sfârşitul săptămânii trecute, unele dintre ele fiind direcţionate împotriva Moscovei. Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a acuzat Moscova de tulburări, sugerând că acestea au fost declanşate de 'coloana a cincea' rusă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video